Liga 1

Şumudică: "Deja îmi fuge gîndul la meciul cu Rapid"

Marius Şumudică

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 14 octombrie 2011

Antrenorul Astrei, Marius Şumudică, a vorbit despre egalul obţinut de ploieşteni la Galaţi, scor 1-1, şi a menţionat că se gîndeşte deja la meciul cu Rapid, programat peste două etape, în Giuleşti.

"Este al nu ştiu cîtelea meci în care revenim după ce sîntem conduşi. Nu ştiu ce se va întîmpla, voi juca cu Vaslui, apoi e meciul de Cupă cu Petrolul, apoi mă duc în Giuleşti. Deja îmi fuge gîndul la meciul cu Rapid, va fi un joc special pentru mine. Sînt bucuros că am realizat al 9-lea meci fără înfrîngere cu Astra. Am egalat performanţa de la Bistriţa.

Sînt respectat de băieţi, de conducere, de toţi oamenii de aici. Îmi pot face treaba liniştit aici. Îmi pare rău că l-am pierdut pe Udoji, are entorsă de gradul trei.", a spus Marius Şumudică la "Fanatik Show", pe DigiSport 1.

Oţelul şi Astra au remizat, scor 1-1, în cel de-al doilea meci al etapei cu numărul 10. Golurile au fost marcate de Punosevac, în minutul 40, respectiv Fatai, în minutul 45+1.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.