Managerul Petrolului Ploieşti, Vivi Răchită, s-a amuzat pe seama adversarilor de azi, de la Voinţa Sibiu, după ce aceştia au vrut să iasă de pe teren pe finalul meciului pierdut cu 4-1. Răchită le-a transmis că acesta e rezultatul cînd îţi desconsideri adversarii , iar o astfel de greşeală poţi s-o faci numai dacă "ajungi în Liga I la invitaţie".
"Afirm încă o dată că nu voi comenta abitrajul. Nu este problema mea dacă ei au primit două cartonaşe roşii. Cred că de la venirea domnului Crăciunescu nu mai sunt probleme de stres sau suspiciuni. Eu am aflat cine ne va arbitra ieri. Dacă a greşit Chivulete, va fi suspendat.
M-a dezamăgit faptul că cei de la Sibiu au desconsiderat jocul prin actele de la final, dar aşa se întâmplă când ajungi în Liga I la invitaţie. Ce au făcut ei, noi nu o să facem niciodată, indiferent cum vom fi arbitraţi. Din păcate, jocul nostru nu m-a mulţumit. Dacă eram nemţi, poate făceam scor. Până la iarnă, toţi de echipă suntem în preaviz. Atunci vom trage linie şi vom analiza", a spus Răchită la Radio GSP
Jucătorii echipei Voinţa Sibiu au vrut să iasă de pe teren, după ce Andrei Chivulete a acordat un penaltiul din minutele de prelungire. Chivulete a dictat în minutul 90+2 al doilea penalti pentru Petrolul, după ce a mai acordat unul, în minutul 51, iar în minutul 60 a dictat unul pentru oaspeţi.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}