International   •   Campionate   •   PRIMERA DIVISION

VIDEO Real şi Barca merg umăr la umăr. Victorii fără probleme în etapa a 8-a

Gonzalo Higuain a marcat trei goluri în meciul cu Real Betis

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 15 octombrie 2011

Barcelona şi Real Madrid par să-şi fi regăsit forma după cîteva rezultate surprinzătoare în debutul acestui sezon de Primera şi au învins fără probleme în etapa a 8-a. Barcelona a urcat pe primul loc, iar Realul o urmează la un singur punct în spate.



Barcelona - Racing Santander 3-0 » Vezi aici VIDEO

Elevii lui Pep Guardiola au ajuns la a treia victorie consecutivă în prima ligă şi, cu 17 puncte după 8 meciuri, se regăsesc pe prima poziţie a clasamentului. Mai pot fi ajunşi doar de Valencia, care joacă mîine seară cu Malaga.



Barcelona s-a aflat în controlul partidei încă de la început, iar posesia a fost răsplătită în minutul 11. Iniesta i-a trimis în marginea careului lui Messi, înconjurat de şase adversari, dar starul argentinian n-a avut probleme: a scos mingea ditre fundaşi, a driblat şi portarul apoi a înscris pentru 1-0 din unghi! Xavi a dublat avantajul gazdelor în minutul 27, cu o lovitură de cap din 6 metri, la centrarea perfectă a lui Pedro.



"Extratereştrii" de pe Camp Nou au închis meciul încă din minutul 68: Iniesta a ridicat mingea peste doi adversari, şutul său a fost respins, dar Messi a reluat în poartă pentru o dublă.



Real Madrid - Betis Sevilla 4-1 » Vezi aici VIDEO

Realul lui Mouringo a avut o sarcină ceva mai grea, dar hattrick-ul lui Higuain din repriza secundă a făcut diferenţa.



A fost 0-0 la finalul primelor 45 de minute, un rezultat care anunţa o a doua parte închisă. Dar, la un minut după pauză, Higuain a deschis scorul, iar Kaka a făcut 2-0 în minutul 59. Jorge Molina a redus din diferenţă după 10 minute, dar speranţele oaspeţilor au avut viaţă scurtă, pentru că Higuain a realizat dubla după nici 60 de secunde. Argentinianul a mai marcat o dată după trei minute şi a stabilit scorul final 4-1!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.