Sporturi   •   Gimnastica   •   CAMPIONATUL MONDIAL DE GIMNASTICĂ

După 30 de ani, România se întoarce fără nici o medalie de la Mondiale

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 16 octombrie 2011

Nici în ultima zi a Campionatelor Mondiale de gimnastică care s-au desfăşurat la Tokyo, reprezentanţii României nu au reuşit să urce pe podium. Astfel, la finalul celor 10 de zile de concurs, delegaţia tricoloră se întoarce fără nici o medalie din Japonia, fiind pentru prima dată de la Mondialele din 1981 cînd se întîmplă acest lucru.

Chiar dacă ambele echipe au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice, rezultatele din finale, atît la feminin, cît şi la masculin nu au fost cele aşteptate.

Măcinate de accidentări

Fără Sandra Izbaşa  accidentată, echipa feminină s-a clasat pe locul patru în marea finală. La individual compus, Ana Porgras a încheiat pe locul şase, în timp ce Raluca Haidu a terminat pe poziţia 18. După ce Diana Bulimar a fost retrasă din concursul de la sol, tot din cauza unei accidentări, Cătălina Ponor şi Amelia Racea au rămas ultimele speranţe pentru podiumul mondial. Calificate în finala de la bîrnă, cele două gimnaste nu au reuşit să-şi facă integralele aşa cum trebuie şi s-au clasat pe locul şapte (14.241), respectiv locul cinci (14.533).


În ultimul moment, Diana Chelaru, rezervă în finala de la sol, a reuşit să prindă ultimul act. Cu puţin timp înainte de start ,Victoria Komova şi Vanessa Ferrari s-au retras din concurs, iar românca a avut şansa să intre în finală. Românca a obţinut 14.200 şi a încheiat pe locul opt.

Obiectiv îndeplinit

După ce a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice, ghinioanele s-au ţinut lanţ de echipa masculină. Marian Drăgulescu s-a accidentat la calificări şi nu a mai putut concura în finalele de la sol, unde avea al doilea punctaj şi de la sărituri, unde se calificase cu al treilea punctaj.

În finala pe echipe, gimnaştii au încheiat pe locul opt după ce Marius Berbecar a ratat evoluţia de la sărituri şi a fost punctat cu 0.000. La individual compus, Flavius Koczi a fost al 12-lea, în timp ce acelaşi Marius Berbecar a ocupat locul şase în ultimul act de la paralele (15.266).


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.