Liga 1

"U" a cîştigat cu emoţii primul meci oficial pe Cluj Arena, 1-0 cu Braşov » Puncte chinuite

+1 Foto
Marinescu a marcat al doilea său gol în acest sezon. FOTO Lorand Vakarcs

Articol de Marius Tuhuţ  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Universitatea rămîne pe podium după victoria la limită împotriva Braşovului


"Şepcile roşii" se acomodează greu în noua casă. Dacă la inaugurarea Cluj Arena "studenţii" au fost de nerecunoscut, ruşii de la Kuban Krasnodar administrîndu-le un neverosimil 0-4, nici la primul meci oficial jucătorii lui Badea nu s-au simţit mai confortabil. Cu o tribună mai puţin plină decît la prima reprezentaţie, dar la fel de gălăgioasă, U a început timid contra Braşovului. Prima jumătate de oră le-a aparţinut oaspeţilor, Chipciu fiind aproape de gol în două situaţii. În primă fază, a luat la ţintă stîlpul din spatele porţii (15), după care, plecat lansat de la mijlocul terenului, a tras aproape paralel cu poarta (23), talonat fiind de Szukala.

Fundaşul polonez al Universităţii are şi valenţe ofensive. Şi-a pus în valoare talia şi a trimis periculos cu capul (27) din centrarea lui Boştină. Gazdele aveau însă nevoie de o eroare a adversarului pentru a marca. Aceasta a venit în minutul 39, cînd Cristescu a pasat neglijent în spate, Marinescu a speculat, l-a driblat scurt pe Majernik şi a tras la colţul scurt. 1-0 şi fostul stelist va rămîne în istoria Cluj Arena ca fiind autorul primului gol pentru U pe noul stadion. Ocazia lui Cristea, care l-a driblat cu o fentă din corp pe Lucian Munteanu şi l-a evidenţiat pe Felgueiras, a încheiat repriza şi a ridicat-o în picioare pe Bianca Drăguşanu la tribuna VIP.

Suferinţă pe final
"Studenţii" s-au încălzit greu şi după pauză, iar Chipciu îi putea taxa la prima şansă. I-a salvat însă Marius Popa, care a scos în două rînduri în faţa braşoveanului la aceeaşi fază (48). Nigerianul Tony, rezerva lui Niculescu, a irosit singura ocazie a gazdelor din repriza secundă, şutul său la colţul lung fiind respins greu de Felgueiras (64). Ionuţ Badea a trăit periculos finalul la marginea terenului, mai ales la şutul aceluiaşi Chipciu, deviat de Achim peste, dar a sfîrşit bucurîndu-se în braţele colaboratorilor şi ale jucătorilor aflaţi pe banca de rezerve.

Îi paşte amenda
În minutul 20 al meciului, galeria Universităţii a aprins mai multe fumigene la peluza 2. Observatorul Aurel Beldeanu a notat imediat în raport, iar U va fi amendată de Comisia de Disciplină a LPF. "Şepcile roşii" au jucat în acest campionat fără spectatori meciul cu Petrolul (3-2) de la Mediaş, după ce la partida cu Rapid o petardă aruncată din tribună era să-l lovească pe Rui Duarte.

INBOX
- Gazonul de pe Cluj Arena a suferit din nou. La fel ca la meciul inaugural cu Kuban Krasnodar, brazdele au apărut în special în jumătatea dinspre peluza 1. La pauza meciului, organizatorii au aşezat la loc bucăţile desprinse din gazon.
- Dragoş Istrate l-a ţinut un minut în plus pe teren pe Claudiu Niculescu. Chemat la schimbare de Ionuţ Badea în minutul 59, atacantul Universităţii nu s-a grăbit să părăsească terenul, iar "centralul" a dat drumul la joc înainte ca schimbarea să se producă. La faza imediat următoare, Niculescu i-a lăsat locul nigerianului Tony.
- În minutul 67, Majernik a solicitat o lovitură fără minge încasată de la Adrian Cristea. "Centralul" Istrate a lăsat jocul să continue.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.