Fotbal   •   Liga 1   •   VASLUI - STEAUA 0-0

Ilie Stan îşi acuză predecesorul: "Jucătorii n-au avut continuitate la antrenamente, dar îi pun eu pe picioare"

Ilie Stan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 16 octombrie 2011

Tehnicianul Stelei, Ilie Stan, s-a arătat dezamăgit de rezultatul final al meciului de la Vaslui şi a acuzat pregătirea proastă a echipei sale. Tehnicianul a fost nevoit să facă două schimbări forţat de accidentări şi îşi face acum mari probleme în privinţa primului "11" pentru meciul de la Haifa, din Europa League.



"Se vede că jucătorii n-au avut continuitate în antrenamente, dar în scurt timp îi pun pe picioare. Mă gîndesc acum la meciul de la Haifa, trebuie să ne străduim să aliniem un prim 11 competitiv. La meciul cu Rapid nu vreau să mă gîndesc deocamdată, partida cu Haifa e prioritară", a spus Ilie Stan la Fanatik Show, pe DigiSport.



În ciuda rezultatului, tehnicianul roş-albaştrilor s-a declarat mulţumit de jocul echipei sale.



"I-am felicitat pe băieţi pentru atitudine, important e că nu am pierdut. Important e să avem continuitate în evoluţii. În următoarele meciuri trebuie să rezolvăm această problemă care ne macină, de a nu înscrie. Nu am de ce să fiu supărat pe Florin Costea, am încredere în el că va deveni cel pe care-l ştim cu toţii", a mai spus tehnicianul Stelei.



Vaslui - Steaua s-a terminat 0-0!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.