International   •   Liga Campionilor   •   OŢELUL - MANCHESTER UNITED, AZI, 21:45, TVR 1, LIVETEXT GSP.RO

Cei de la United au fost uimiţi de Naţional Arena!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 18 octombrie 2011

La antrenamentul oficial, britanicii au privit admirativ stadionul pe care se va juca diseară

Pe o temperatură de doar 5 grade Celsius, o ploaie deasă şi rece, plus un vînt enervant, englezii s-au simţit ca acasă la "dezmorţirea" comandată de Ferguson. Primul lucru pe care l-au remarcat Giggs, Nani, Rooney şi ceilalţi "diavoli" a fost frumuseţea Arenei Naţionale, ei comentînd secunde bune pe această temă!



În ciuda frigului şi a vîrstei, Sir Alex a venit îmbrăcat lejer, doar în trening, şi s-a implicat destul de puţin în desfăşurarea şedinţei de pregătire. A stat aproape mereu cu mîinile în buzunare şi doar a comandat asistenţilor ce program să execute jucătorii.



Antrenamentul, unul lejer, a conţinut o sesiune de stretching, cîteva ture de teren, exersarea şuturilor la poartă, a driblingurilor şi a deposedărilor, plus o şedinţă tactică de atac.



"Cel mai mult mă bucur că aţi schimbat gazonul!" 

Alex Ferguson, manager Manchester







”Club mic condus de un jucător mare!”

Presa engleză l-a avertizat pe Ferguson asupra pericolului gălăţean, The Guardian scriind că United înfruntă o trupă ce are ceva de demonstrat. "Adversarul din Galaţi, oraş al cărui nume derivă din cuvîntul arabul qal'at, semnificînd fortăreaţă, poate fi un club mic, dar e condus de unul dintre cei mai mari jucători români. Faimos prin disciplina autoimpusă, evitînd alcoolul şi cluburile de noapte, Dorinel Munteanu a dominat mijlocul «naţionalei» mai mult de un deceniu. Fanii englezi n-au uitat golul egalizator crucial la eşecul de la CE 2000. Va fi o aventură pe un teren ostil, contra unei echipe părăsite de sponsor, care a luat titlul fără să aibă nocturnă şi al cărei star, Paraschiv, e aşa preocupat de finanţele clubului încît şi-a tăiat singur din salariu!". (Daniel Scorpie)



VEZI AICI O GALERIE FOTO DE LA ANTRENAMENTUL LUI UNITED PE ARENA NAŢIONALĂ!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.