Sporturi   •   Baschet   •   DRAMĂ ÎN SPORT

Medicul care l-a operat pe Hardy e indignat că i-au fost răstălmăcite declaraţiile: "N-am spus niciodată că ar fi fost mai multe lovituri sau agresori!"

Articol de Marius Mărgărit   —  joi, 20 octombrie 2011

Neurochirurgul de la spitalul Bagdasar din Capitală nu mai doreşte să discute despre ”cazul Hardy” şi le-a explicat colegilor că vorbele sale au fost interpretate eronat în media

Sorin Crăciunaş, neurochirurgul care l-a operat pe 9 octombrie pe Chauncey Hardy la Spitalul Bagdasar din Capitală, a stîrnit reacţii şi controverse prin explicaţiile sale de atunci. "Hardy avea o leziune frontală vizibilă cu hematom consistent în interiorul creierului, dar şi alte leziuni în alte arii ale creierului. Hematomul frontal avea dimensiunea unei nuci, iar celelalte erau de mărimea unei cireşe", spusese pe 13 octombrie, pentru Mediafax. Existenţa a 4 leziuni invocate de medic au condus în media la interpretarea că e posibil ca la mijloc să nu fi existat doar un singur pumn criminal încasat de baschetbalistul american din partea lui Ionuţ Tănăsoaia, învinuitul deja arestat.



"Nu m-au mai difuzat pe TV"

Colegii lui Crăciunaş spun însă acum că declaraţiile doctorului au fost eronat interpretate, motiv pentru care, împreună cu conducerea spitalului, au decis să întrerupă orice dialog cu presa. "Nu e adevărat ce a apărut prin ziare! Eu n-am spus niciodată că ar putea fi vorba de mai multe lovituri sau de mai mulţi agresori", s-ar fi confesat Crăciunaş colegilor.



Doctorul de la Bagdasar a fost deranjat şi de faptul că, în presă, mai mulţi neurochirurgi, sub protecţia anonimatului, au afirmat că observaţiile sale ar fi fost un indiciu clar al mai multor lovituri. În plus, el s-a confesat colegilor că, deşi a acordat declaraţii unui post de televiziune, în care a încercat să lămurească aceste lucruri, intervenţia sa n-a mai fost difuzată!





7 zile au trecut de cînd Ministerul Sănătăţii a solicitat Spitalului Bagdasar un raport despre caz, document încă nefinalizat, potrivit biroului de presă de la minister

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.