Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA U 21

Avem echipă naţională U21 de liga a 2-a? Săndoi la Radio GSP: "Din Liga 1 n-am pe cine să văd" :(

Emil Săndoi e dezamăgit că nu are pe cine selecţiona din Liga 1 pentru nsaţionala de tineret

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 20 octombrie 2011

Invitat la Radio GSP, antrenorul naţionalei de tineret, Emil Săndoi, a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte aria cît mai îngustă de selecţie pe care o are la dispoziţie. Săndoi spune că e nevoit să urmărească jucători din liga a 2-a, pentru că echipele din Liga 1 folosesc foarte puţini fotbalişti tineri

"Pe mine nu mă interesează Liga 1. Nu am pe cine să văd, nu sînt nici măcar rezerve din păcate, aşa că încerc să urmăresc meciuri cît mai multe de liga a-II-a măcar acolo văd cîţiva tineri că joacă. Poate că şi de asta la meciul cu Franţa am făcut greşeli de începători, pentru că francezii joacă titulari la echipe importante în timp ce la noi fotbaliştii nu sînt nici măcar pe banca în Liga 1", a spus Săndoi la Radio GSP.

Naţionala lui Săndoi a pierdut categoric meciul cu Franţa din preliminariile CE 2013, 0-2, iar şansele de calificare sînt minime.

Toate speranţele în Hagi


Antrenorul naţionalei de tineret e dezamăgit de nivelul la care sînt jucătorii români sub 21 de ani şi spune că ,din păcate, nu are pe cine să recomande lui Victor Piţurcă pentru prima reprezentativă. Săndoi remarcă proiectul lui Gică Hagi cu şcoala de fotbal, în care îşi pune mari speranţe pentru viitor:

"Dacă Victor Piţurcă îmi cere în acest moment vreun jucător nu am pe cine să îi dau de la tineret. Din păcate jucătorii noştri au mari probleme la multe discipline şi una dintre ele este cea tehnică.

Nu există noul Hagi, e greu să compari pe cineva de la tineret cu marele jucător. Nu putem spune că avem un coordonator sau un lider în acest moment.  De exemplu, Grozav care a fost văzut ca o mare speranţă, a plecat în Belgia şi s-a întors în ţară după un an.

Eu cred că tot Hagi este salvatorul României şi probabil că generaţia pe care el o creşte acum va fi viitoarea echipă naţională"


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.