Europa League

Porumboiu: "E mai greu acum, dar cred că ne vom califica"

Sporting - Vaslui s-a terminat 2-0

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 21 October 2011

Finanţatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, a comentat meciul pierdut de echipa sa în deplasarea de la Sporting Lisabona, scor 0-2.

Acesta şi-a criticat jucătorii care au greşit la cele două goluri ale gazdelor şi a spus că numai trei jucători l-au mulţumit azi: portarul Cerniauskas şi fundaşii Milanov. Deşi are numai două puncte, Vasluiul speră încă la calificare.

"Meciul s-a rupt la eliminarea lui Wesley. E gre să cîştigi la Lisabona cînd ai doar 2-3 jucători care se remarcă. NU pot să-i laud decît pe Cerniauskas, Milanov şi Gladstone. E greu, să mai joci şi în zece oameni e şi mai greu. Le-am mai făcut şi două cadouri ca să dea goluri. La un asemenea nivel nu ai voie să faci greşeli.

Am avut penalty clar, dar nu vreau să acuz acum arbitrajul. La eliminarea lui Wesley nu poţi să spui nimic, dar arbitrii nu au luat în considerare că a fost provocat. Cu astfel de gesturi dai senzaţia unei echipe de adunătură, fără personalitate şi fără atitudine.

nu-mi fac probleme că nu joacă Wesley, avem şanse de calificare acum. E mai greu, dar se poate. Dacă batem pe Sporting acasă şi scoatem cîte un punct cu Lazio şi Zurich, atunci ne calificăm", a spus Porumboiu la finalul meciului la televiziunea sportro.

Sporting - Vaslui s-a terminat 2-0. Clasamentul grupei D:
1. Sporting 3 3 0 0 6-1 9 pct
2. Lazio 3 0 2 1 4-5 2 pct
3. FC Vaslui 3 0 2 1 4-6 2 pct
4. FC Zurich 3 0 2 1 3-5 2 pct

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.