Campionate

Mondialul din 2014 va începe la Sao Paolo, de la ora 23:00, iar finala va fi pe Maracana, de la 22:00

Articol de Viorel Tudorache  —  vineri, 21 octombrie 2011

FIFA a anunţat ieri, la Zurich, programul meciurilor pentru cea de-a 20-a ediţie a Cupei Mondiale 2014 din Brazilia. Cele 64 de partide se vor disputa în 12 oraşe. Jocul de deschidere va avea loc la Sao Paulo, pe 12 iunie 2014, în timp ce finala mare se va desfăşura pe legendara arenă Maracana din Rio de Janeiro.

Selecţionata Braziliei a fost desemnată cap de serie în grupa A şi, prin urmare, va juca în meciul de deschidere de la Sao Paulo. Gazdele vor disputa celelalte doua meciuri de grupă în oraşele Fortaleza şi Brasilia.

Au fost stabilite şi orele de disputare ale partidelor:
Meciul de deschidere: 23:00 (ora României) / 17:00 (ora locală)
Faza grupelor: 19:00, 22:00, 01:00, 04:00 (ora României) / 13:00, 16:00, 19:00, 22:00 (ora locală)
Sferturi de finală: 19:00, 23:00 (ora României) / 13:00, 17.00 (ora locală)
Semifinale: 23:00 (ora României) / 17:00 (ora locală)
Finala mică, locurile 3-4: 23:00 (ora României) / 17:00 (ora locală)
Finala mare, locurile 1-2: 22:00 (ora României) / 16:00 (ora locală)
În iunie - iulie, în Brazilia fusul orar este de minus 6-8 ore faţă de ora România.


Turneul final al CM 2014 va fi transmis de TVR.

Oraşele şi stadioanele care vor găzdui meciurile CM 2014 sînt:
Belo Horizonte (Estadio Mineirao - capacitate 75.783)
Brasilia (Estadio Nacional - 71.500)
Cuiaba (Arena Pantanal - 42.500)
Curitiba (Arena da Baixada - 25.180)
Fortaleza (Estadio Castelao - 58.400)
Manaus (Arena Amazonia - 46.000)
Natal (Estadio das Dunas - 45.000)
Porto Alegre (Estadio Beira-Rio - 56.000)
Recife (Arena Pernambuco - 46.160)
Rio de Janeiro (Estadio do Maracana - 88.992)
Salvador (Arena Fonte Nova - 50.000)
Sao Paulo (Arena de Sao Paulo - 68.000)

Comitetul de organizare a exclus emblematicul Estadio do Morumbi din Sao Paulo, deoarece nu s-au găsit resurse financiare pentru modernizarea arenei.


"Naţionala" României face parte din grupa D preliminară pentru calificarea la CM 2014, alături de Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia şi Andorra. Meciurile vor avea loc între 7 septembrie 2012 şi 15 octombrie 2013.

România a participat ultima dată la Cupa Mondială în 1998.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.