Fotbal   •   Liga 1   •   PROBLEME LA DINAMO

Ionuţ Badea îşi freacă mîinile » Moţi s-a rupt şi pierde cel puţin două meciuri

Etapa a 11-a i-a adus două dureri de cap lui Ciobotariu: echipa lui a pierdut două puncte după 0-0 cu Braşov, iar Moţi a ieşit accidentat

Articol de Cătălin Gheorghiu   —  luni, 24 octombrie 2011

Dinamo şi-a pierdut unul dintre cei mai importanţi fotbalişti chiar înaintea unor meciuri extrem de importante pentru club, miercuri, acasă cu Gaz Metan Severin, în Cupa României, şi în deplasare cu U Cluj, sîmbătă. Cosmin Moţi s-a ciocnit de un adversar în minutul 80 al partidei cu FC Braşov (0-0) şi a rămas întins pe gazon ţinîndu-se cu mîna de piciorul drept şi schimonosindu-se de durere.



Apărătorul de 26 de ani a fost schimbat imediat cu atacantul George Ţucudean, iar la final a părăsit arena cu piciorul drept imobilizat. Azi, Moţi a efectuat un control medical amănunţit ce a relevat că are o contuzie forte pe coapsa dreaptă, acest lucru necesitînd o pauză de la efort de cel puţin o săptămînă.



Deci un lucru e clar: Cosmin Moţi nu va evolua în cele două partide cu Gaz Metan Severin şi Universitatea Cluj, iar doctorii vor face tot posibilul să-l recupereze pentru etapa a 13-a a campionatului, cînd Dinamo va juca tot în deplasare, la Cluj, dar cu CFR!



Roş-albii au primit doar cinci goluri în acest sezon, cu Moţi în centrul defensivei, avînd cea mai bună apărare din Liga 1. Absenţa lui Moţi este o veste bună pentru antrenorul Clujului, Ionuţ Badea, care scapă astfel de unul dintre cei mai puternici adversari.



Soluţia cea mai la îndemînă pentru Liviu Ciobotariu este Adrian Scarlatache.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.