Liga 1

"Animalul" dezlănţuit! Jorge Costa şi-a luat la pumni nevasta :S

Jorge și Maria au împreună trei copii FOTO Lorand Vakarcs

Articol de Valentin Şchiopu, Marius Tuhuţ, Radu Bichiş  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Consoarta antrenorului a ajuns la ora patru dimineaţa la Poliţie, speriată de moarte

Jorge Costa şi-a ieşit din minţi după meciul cu Ceahlăul Piatra- Neamţ (2-1). Nervos şi la conferinţa de presă, antrenorul a plecat după meci într-un club clujean, alături de alţi fotbalişti ai CFR-ului şi consoartele lor. Soţia lui Costa a stat puţin, după care a plecat acasă. Tehnicianul a consumat cîteva pahare cu alcool, după care, spre orele dimineţii, a părăsit clubul "Obssesion", aflat în imediata apropiere a restaurantului clubului.

Cînd a ajuns acasă, Jorge s-a certat violent cu soţia sa, Maria. "Nimeni nu ştie cu exactitate de la ce a pornit scandalul, însă s-a ajuns la cuvinte grele şi apoi la bătaie cu pumni în toată regula", a dezvăluit o sursă. Conflictul a devenit tot mai violent, iar consoarta s-a speriat şi a fugit de acasă! A ajuns la cea mai apropiată secţie de poliţie, nr. 3 din cartierul Gheorghieni, unde a cerut ajutor.

Face plîngere penală?
Preşedintele Iuliu Mureşan a fost sunat de poliţiştii de la secţie pentru că doamna Costa prezenta urme vizibile de lovituri pe faţă şi pe braţe. Poliţiştii i-au recomandat să se prezinte la Institutul de Medicină Legală. Şi Jorge Costa ar fi fost ieri la poliţie pentru a da declaraţii.

Şefii sînt şocaţi
Patronul Arpad Paszkany a rămas consternat, cînd i s-au relatat detaliile scandalului conjugal. Contactat ieri, preşedintele Mureşan a fost destul de vag în declaraţii. "Nu pot să comentez astfel de informaţii. Nu ţin de latura sportivă, dar vă asigur că Jorge Costa are tot sprijinul conducerii pentru a reuşi la CFR. Şi al meu ca prieten, în particular!", a spus preşedintele Mureşan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.