Liga 1

Mititelu contraatacă la Radio GSP: "Victor Becali, un lăptar şi o nulitate absolută!"

Adrian Mititelu anunţă că mai are multe gloanţe împotriva lui Sandu şi Dragomir

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 25 October 2011

Adrian Mititelu a intervenit la Radio GSP, unde i-a dat replica lui Victor Becali, numindu-l "lăptar" şi "atîrnător". Reacţia vine după ce Victor Becali l-a numit pe Mititelu "un turnător": "Trebuie mîncat cu muştar, ca să scăpăm de el!"

Finanţatorul Universităţii Craiova nu a ratat ocazia de a discuta şi despre Dumitru Dragomir, dar şi despre Mircea Sandu şi dezafilierea Ştiinţei.

... despre Victor Becali
"Ce pot să spun eu despre un om care nu are nici o calitate!? E un atîrnător al numelui Becali, se prevalează că fratele lui a cunoscut şmecheria în străinătate, că a avut şansă şi curaj. El a fugit din ţară înainte de Revoluţie, s-a întors cu tupeu şi cu vrăjeală, dar Victor e o nulitate absolută.  Acest individ nu există pentru mine, e prea slab! Lăptarul de serviciu din anii 80 de la Dinamo. Se ducea la Dinamo cu lapte şi iaurt la 5:30 dimineaţă, la jucători. Aşa a început el în fotbal. Becali miroase a iaurt şi acum!"

... despre şefii FRF şi LPF
"Vă garantez că Sandu şi Dragomir vor pleca din fotbalul românesc. Important e acum să nu pună aceşti samsari nenorociţi mîna pe fotbal, trebuie să fim foarte vigilenţi. Ei fac numai tîmpenii, anticipează mersul anchetei şi fac tot ce se poate pentru a nu-şi da demisia. Sînt invinuiţi şi în curînd o să fie trimişi în judecată! O să urle că e un abuz, că sînt nevinovaţi, numai că acest plan al lor nu o să le ţină. Cine a devenit inculpat, a fost dat afară din funcţie, în plus, opinia publică nu va accepta ca ei să mai conducă fotbalul din moment ce au această calitate, de inculpaţi"

... despre Dumitru Dragomir
"Ce să vorbească Dragomir, că ipocrizia lui a atins cote alarmante! El se contrazice din minut în minut, interpretează toate situaţile în favoarea lui şi face doar cum vrea. E o demagogie rar întîlnită pentru un om cu o vîrstă respectabilă. Oricum, foarte multe cluburi din Liga 1 au primit banii pe alte societăţi. Este o practică la nivelul Ligii să dea bani pe alte firme. Tot ce spune el acum se va întoarce totul împotriva lui! O să apară în următoarele săptămîni şi mai multe dovezi şi atunci să vedem ce o să mai inventeze"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.