Fotbal   •   Liga 1   •   PITEŞTIUL, MAI TRIST FĂRĂ GÎSCAN

VIDEO S-au împlinit 4 ani de la moartea lui Dobrin. Nimeni nu l-a uitat pe "Prinţul din Trivale"

S-au împlinit 4 ani de la moartea lui Dobrin. Nimeni nu l-a uitat pe "Prinţul din Trivale"

Articol de Liviu Manolache   —  miercuri, 26 octombrie 2011

Astăzi se împlinesc 4 ani de la moartea unuia dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut vreodată România. Nicolae Dobrin s-a stins din viaţă pe 26 octombrie 2007, la vîrsta de 60 de ani, chiar în oraşul său natal, Piteşti.



Cele mai frumoase meciuri jucate de FC Argeş în Europa s-au disputat în perioada cînd "Prinţul din Trivale" încînta publicul din dreptunghiul verde. GSP.RO prezintã povestea a douã partide memorabile ce l-au avut protagonist pe fotbalistul piteştean.



VEZI CUM A FĂCUT-O DOBRIN PE REAL SĂ FIE INTERESATĂ DE EL



Dupã ce a debutat în Divizia A în ultima etapã a sezonului 1961/1962, apoi, pe 1 iunie 1966 a evoluat în premierã sub "tricolor", toamna aceluiaşi an i-a adus lui Nicolae Dobrin şi prima participare în competiţiile intercluburi internaţionale. Întîmplãtor sau nu, debutul sãu a coincis cu întîia prezenţã în cupele europene pentru FC Argeş, ediþia 1966/1967 a Cupei Oraşelor Tîrguri (a 3-a competiþie).



Cu el în teren au învins FC Sevilla la Piteşti cu 2-0, iar în deplasare au încheiat la egalitate 2-2. În faza urmãtoare, au dat peste puternica reprezentantã din Hexagon de la acea vreme, FC Toulouse. În tur, francezii s-au impus în faţa proprilor suporteri cu un categoric 3-0, rezultat ce a redus la minim şansele de calificare. Şi totuşi, în retur, geniul lui Dobrin a stat la baza uneia din cele mai rãsunãtoare rãsturnãri de scor din istoria fotbalului românesc.



DOBRIN AR FI PUTUT INTRA ÎN ISTORIA ECHIPEI NAŢIONALE, DAR S-A RETRAS ÎNAINTE DE VREME



În urmã cu exact 45 de ani...

Era minutul 49 şi tabela indica 1-1. Atacurile "alb-violeţilor" nu puteau depãşi solida apãrare aliniatã de adversari. Dar, a venit minutul 50 cînd "betonul" echipei antrenate de Kared Firoud a cedat. O loviturã de colţ executatã de Constantin David deasupra careului mic a fost reluatã imparabil cu capul în plasã de cãtre puştiul de doar 19 ani, Gicu Dobrin. "A fost golul care a reaprins flacãra optimismului" se scria în cronica partidei apãrute a doua zi în "Sportul popular".  Au urmat în numai nouã minute încã douã reuşite, Constantin Radu şutînd de fiecare datã puternic şi fãrã speranţã pentru Giussepin. Atacurile dezlãnţuite aveau a-şi gãsi rezolvarea în prelungiri, atunci cînd, Mihai Ţurcan a reluat în plasã o minge respinsã în disperare de apãrarea oaspeþilor. Pe 26 octombrie 1966, Dinamo Piteşti - Toulouse FC s-a terminat 5-1, argeşenii obţinînd, astfel, biletele pentru turul III, acolo unde Dinamo Zagreb i-a eliminat greu, 0-1 pe arena "1 Mai" şi 0-0 în deplasare.



7 ani  mai tîrziu...

Campionii României  se calificau fãrã probleme în runda secundã a CCE dupã  6-0 la general (3 goluri Nicolae Dobrin) cu reprezentanta Luxemburgului. În faza urmãtoare, sorţii le-au scos în cale multipla campioanã europeanã, Real Madrid, grupare condusã de legendarul Santiago Bernabeu.



25 octombrie 1972, FC Argeş - Real Madrid



Minutul 24, Benito l-a faultat în careu pe Radu Troi iar centralul englez David Smith a arãtat punctul cu var. "Gîscanul" a fixat mai întîi mingea, apoi pe portarul madrilenilor, Garcia, dupã care a executat fãrã speranþe, 1-0. Pînã la finalul primei reprize Anzarda avea sã aducã egalarea, acesta reluînd în plasã balonul centrat de Amancio. Dupã reluarea jocului, spectatorii au asistat la un adevãrat recital oferit de Dobrin. În minutul 62, acesta a recuperat o minge din picioarele fundaşului Verdugo, la limita terenului, a centrat şi Prepurgel a înscris cu capul. Au urmat încã douã ocazii mari trecute în dreptul "Prinţului din Trivale", dar şi alte momente în care "a valsat" printre apãrãtorii Realului. Fluierul final a consemnat prima victorie obţinutã de o echipã româneascã în faþa Realului!



Citeşte aici mai multe despre Nicolae Dobrin!



FC Arges: Stan, Pigulea, Olteanu, Vlad, Ivan, Prepurgel, M.Popescu, Radu, Troi (Roşu - 46), Dobrin, Jercan (Antrenor, Florin Halagian);

Real: Garcia, Jose Luis, Benito, Zoco, Verdugo, Pirri, Grande, Velasquez, Amancio (min 48 - Aguillar), Santillana, Anzarda (Antrenor, Miguel Munoz).



Peste douã sãptãmîni, piteştenii au rezistat 87 de minute în cãrþile calificãrii, Santillana marcînd în finalul partidei golul ce a fãcut diferenţa. S-a terminat 3-1 pentru spanioli, dar, Don Santiago, cel mai mare preºedinte de club din toatã istoria fotbalului, pusese deja ochii pe Gicu...



În 26 din cele 38 de meciuri jucate de FC Argeş în principalele competiţii europene "Gîscanul" a fost pe teren. A marcat 8 goluri, 3 contra luxemburghezilor de la Aris şi cîte unul cu Toulouse, Ferencvaros,  Real, Fenerbache şi Valencia.



Nicolae Dobrin



66/67 - 6 jocuri - 1 gol

67/68 - 2 jocuri - 1 gol

68/69 - 4 jocuri - 0 gol

72/73 - 4 jocuri - 4 gol

73/74 - 2 jocuri - 1 gol

78/79 - 4 jocuri - 1 gol

79/80 - 4 jocuri - 0 gol



Citeşte aici o poveste superbă cu Nicolae Dobrin!

Aici poţi vedea suplimentul scos de Gazeta Sporturilor în ziua decesului marelui fotbalist!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.