Vor fi prezenţi de asemenea reprezentanţii celor mai importante publicaţii şi redacţii cu profil sportiv din presa scrisă şi din audio-vizualul românesc, ca şi o serie de sportivi de frunte, conducătorii celor mai importante organizaţii din domeniul sportului, oameni de afaceri apropiaţi fenomenului sportiv.
La rugămintea preşedintelui APS, dl. Dumitru Graur, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Presei Sportive (AIPS), dl. Gianni Merlo, a acceptat invitaţia de a participa la ceremonie, făcând o scurtă vizită în România special pentru acest eveniment. Este posibil ca dl. Merlo să susţină o conferinţă de presă în dimineaţa zilei de joi, 10 noiembrie, înainte de a părăsi Bucureştiul.
Înfiinţată încă din anul 1927, Asociaţia Presei Sportive este una dintre cele mai vechi uniuni de breaslă din ţara noastră, avînd o îndelungată tradiţie în mass-media românească şi legături trainice cu activitatea de mişcare fizică şi sport. Faptul că APS va primi Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I în cadrul festivităţilor legate de aniversarea a 90 de ani de la naşterea Majestăţii Sale este o onoare deosebită, pe care, în numele tuturor gazetarilor sportivi, o apreciem ca atare.
Conform regulamentului privind conferirea „Înaltului Patronaj”, acesta reprezintă o recunoaştere a calităţii unei organizaţii, instituţii sau a unui proiect şi reflectă totodată interesul membrilor Familiei Regale în domeniul respectiv. În consecinţă, acordarea „Înaltului Patronaj” nu implică aspecte juridice, politice sau comerciale şi nu este expresia unui parteneriat, ci recunoaşterea şi sprijinirea publică a organizaţiei, instituţiei sau proiectului respectiv. Asociaţia noastră este desigur onorată să se afle pe lista organizaţiilor care primesc acest Înalt Patronaj.
Suntem conştienţi că activitatea Asociaţiei Presei Sportive primeşte un sprijin de excepţională importanţă cu acest prilej, o susţinere morală care ne obligă în acelaşi timp la creşterea exigenţelor în activitatea gazetarilor români şi în promovarea susţinută a valorilor perene ale sportului şi ale olimpismului.
Click pentru mai multe detalii!
GSP special • Diverse • APS
Şeful AIPS invitat la festivitatea prin care Regele Mihai I va acorda Înaltul Patronaj Asociaţiei Presei Sportive
Foto: romanialibera.ro
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 26 octombrie 2011
În ziua de 9 noiembrie, la Palatul Elisabeta se va desfăşura festivitatea prin care Majestatea Sa Regele Mihai I va acorda Înaltul Patronaj Asociaţiei Presei Sportive. Ceremonia va avea loc în Sala Regilor, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Prinţesa Margareta şi Prinţul Radu de România.
{{text}}