Daniel Stanciu, managerul general al celor de la Poli Timişoara, a vorbit despre partida de mîine seară cu Steaua şi despre şansele echipei sale de a cîştiga Cupa României din postura de divizionară secundă.
"Vor fi cel puţin 20.000 de suporteri cu Steaua. Poli i-a obişnuit pe suporteri cu performanţa şi cupele europene. Meciul acesta este unul foarte important. Noi avem o foame de trofee aici la Timişoara, am fost foarte aproape în anii trecuţi. Judecînd la rece, e puţin probabil să cîştigăm Cupa României pentru că echipa este în reconstrucţie, sînt mulţi tineri şi e clar că Steaua are prima şansă.
Noi ne jucăm şansa, ar fi o palmă pentru cei care ne-au retrogradat. Steaua nu reprezintă încă un grup, dar sînt favoriţi. Asta nu înseamnă că ne vom preda", a spus Daniel Stanciu la sportro.
Poli Timişoara întîlneşte mîine seară Steaua în optimile Cupei României, de la ora 20:45, pe Protv şi liveTEXT pe GSP.RO
Fotbal • Cupa Romaniei • POLI TIMIŞOARA - STEAUA, MÎINE, 20:45, Protv şi liveTEXT pe GSP.RO
Daniel Stanciu: "Am vrea să cîştigăm Cupa, ar fi o palmă pentru cei care ne-au retrogradat"
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 26 octombrie 2011
{{text}}