Preşedintele Comisiei de Disciplină a LPF, Doru Neagu, l-a anunţat pe Dumitru Dragomir că renunţă la funcţie după ce Ovidiu Ioaniţoaia a scos la iveală erorile comise de comisia condusă de Neagu.
"Ca urmare a articolelor calomnioase şi defăimătoare apărute în presa sportivă la adresa persoanei sale, dl. Ion Doru Neagu, preşedintele Comisiei de Disciplină din cadrul LPF şi-a prezentat astazi demisia. În motivarea deciziei sale, dl. Neagu a arătat că atmosfera negativă creată, precum şi presiunea mediatică puternică existentă fac imposibilă funcţionarea în condiţii normale a Comisiei de Disciplină din cadrul LPF.
CITEŞTE EDITORIALUL SEMNAT DE OVIDIU IOANIŢOAIA
De asemenea, acesta a apreciat ca de esenţa organizării şi funcţionării Comisiei de Disciplină este principiul independenţei, astfel cum este el statuat de articolul 94 din Regulamentul disciplinar, comisia supunîndu-se astfel doar statutelor şi regulamentelor sportive, dar şi normelor legale în vigoare.
În lipsa unor argumente juridice şi faptice concrete, defăimarea şi calomnierea Comisiei de Disciplină a LPF, a preşedintelui acesteia, aduce o gravă atingere activităţii sportive jurisdicţionale, activitate ce se desfăşoara doar conform principiilor FRF/LPF/FIFA şi UEFA.
Conducerea LPF a luat act de demisia preşedintelui Comisiei de disciplină din cadrul LPF", au anunţat printr-un comunicat cei de la Liga Profesionistă de Fotbal.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}