Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ - DINAMO, SÎMBĂTĂ, 21:30, DIGISPORT 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Preţurile mari îi ţin pe fani acasă la U Cluj - Dinamo » Mai scump ca pe Naţional Arena!

Cluj Arena

Articol de Marius Tuhuţ   —  joi, 27 octombrie 2011

Preţul ridicat al tichetelor i-a făcut pe fanii "şepcilor roşii" să nu se înghesuie la casele de bilete

"Sîntem convinşi că stadionul se va umple cu Dinamo", a sunat declaraţia plină de optimism a conducătorilor Universităţii Cluj după meciul inaugural de pe "Cluj Arena", 1-0 cu FC Braşov, cînd în tribune au fost 10.000 de spectatori. Şansele ca acest lucru să se întîmple sînt nule, ţinînd cont de ritmul de vînzare a biletelor.



Pînă aseară, la o săptămînă distanţă de cînd au fost scoase la vînzare, s-au vîndut doar 7.000 de tichete, capacitatea totală a stadionului fiind de 30.335 de locuri. Suporterii "studenţilor" nu s-au înghesuit să cumpere bilete tocmai din cauza preţului tichetelor, mai scumpe ca la derby-ul Steaua - Rapid (0-0), disputat pe Naţional Arena! De exemplu, un bilet la peluză, indiferent de zonă, costă 15 lei, acelaşi preţ pe care l-a avut un bilet în inelul superior al tribunei 2 la derby-ul Steaua - Rapid (0-0) de pe Naţional Arena. Ca o comparaţie, pentru derby-ul Capitalei, se vînduseră în doar două zile 25.000 de tichete.





41.432 de spectatori au fost în tribune pe Naţional Arena la meciul de campionat Steaua - Rapid



25.000 de oameni au asistat la partida "U" Cluj - Kuban (0-4), care a inaugurat Cluj Arena





Comparaţie preţuri bilete

Zonă "U" Cluj - Dinamo Steaua - Rapid

Peluze 15 lei 5-10 lei

Tribuna 1 25-75 lei 25 lei

Tribuna 2 25-40 lei 15-20 lei

VIP 100-200 lei 30-60 lei





Buni de plată

Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor i-a dat cîştig de cauză fundaşului Daniel Munteanu în războiul cu "U" Cluj. Munteanu şi-a reclamat fostul club pentru neplata primei de obiectiv. Astfel, clubul clujean trebuie să-i plătească lui Munteanu 35.000 de euro şi să suporte şi cheltuielile de judecată, care se ridică la 292 de lei. Decizia nu este însă definitivă, clujenii avînd şansa de a o contesta cu recurs în termen de 5 zile.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.