Baschetbalistul Chauncey Hardy avea o alcoolemie de 0,6 la mie, potrivit rezultatelor din probele recoltate de legişti, arată un document al Institutului Naţional de Medicină Legală (INML). "Alcoolemia a fost de 0,6 la mie. Investigaţiile toxicologice în acest caz continuă", se arată în documentul citat.
În urma autopsiei s-a stabilit că moartea lui Chauncey Hardy a fost violentă, produsă în urma unei insuficienţe cardio-respiratorii acute. Decesul lui Hardy a survenit unui traumatism cranio-cerebral soldat cu hemoragie masivă şi fractură de craniu. Alte cauze antecedente sînt contuzie şi dilacerare cerebrală (ruptura substanţei cerebrale). La necropsie nu au fost identificate suferinţe vechi care ar fi putut modifica starea de sănătate a baschetbalistului american.
Conform medicilor, jucătorul s-ar fi aflat în stare avansată de ebrietate, echivalentul alcoolemiei de 0,6 la mie.
Medicul neurochirurg Sorin Crăciunaş, de la Spitalul "Bagdasar-Arseni", care l-a tratat şi operat pe Chauncey Hardy, a spus că sportivul avea o leziune frontală vizibilă cu hematom consistent în interiorul creierului, dar şi alte leziuni în alte arii ale creierului, în evoluţie, neconsistente.
Baschetbalistul american Chauncey Hardy, care juca la echipa CSS Giurgiu, a decedat în 9 octombrie. Scandalul în urma căruia Chauncey Hardy a murit a izbucnit în noaptea de 8 spre 9 octombrie, în jurul orei 3.30, în clubul Emotione din Giurgiu, după ce baschetbalistul american, în vârstă de 23 de ani, ar fi vrut să danseze cu nişte tinere. El a fost lovit cu pumnul în bărbie de Ionuţ Adrian Tănăsoaia şi s-a izbit cu capul de pardoseala sălii de dans. (sursa: mediafax)
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}