Liga 1

Steaua îşi înfruntă duminică o parte din trecutul glorios Dumitru şi Opriţa ar fi buni şi acum!

Daniel Opriţa şi Florentin Dumitru

Articol de Remus Răureanu, Ionuţ Petrişor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Mijlocaşul şi atacantul Petrolului au împreună 64 de ani şi jumătate, dar tot joacă mai consistent decît roş-albaştrii care evoluează acum pe posturile lor


Florentin Dumitru pasează şi driblează mai bine decît toţi mijlocaşii Stelei, iar Opriţa a marcat mai multe goluri decît au fraţii Costea împreună! Nici unul dintre ei nu mai joacă în roşu şi albastru de patru ani şi în cazul fiecăruia clubul a considerat că el nu mai e suficient de bun pentru cea mai populară echipă din România. Opriţa suferise o accidentare gravă la genunchi, din cauza căreia a eşuat la Dinamo, care-l luase de la Steaua, iar Dumitru a oscilat cîţiva ani între a renunţa la fotbal de tot şi la a mai juca, de plăcere, la Chiajna, în liga secundă. Deci cum au ajuns să fie mai buni decît jucătorii de acum ai Stelei?

Fiindcă ei chiar sînt mai buni. Opriţa are 5 goluri în acest sezon din Liga 1, mai multe decît oricare atacant al Stelei. Vîrful de 30 de ani al Petrolului era acuzat că înscrie prea rar pe vremea cînd evolua în Bucureşti. Dar performanţele lui de acum îi umilesc pe fotbaliştii ofensivi ai lui Becali. Golgeterii "militarilor", Rusescu şi Mihai Costea au doar cîte 3 goluri. "Nilă" şi fratele lui Florin n-au marcat împreună cît Opriţa. Vedetele Olteniei au numai 4 reuşite.

Iar Florentin Dumitru, folosit la Petrolul ca mijlocaş central, e mai bun ca toţi cei pe care îi are Stan pe postul lui. Adică Prepeliţă, Bourceanu, Bicfalvi şi Tiberiu Bălan nu sînt la nivelul "micului Beckham" ajuns acum la 34 de ani şi jumătate! Dumitru are o pasă de gol, cum nici unul dintre stelişti nu are. Şi stă mai bine ca ei la parametrii de atac monitorizaţi de ruşii de la InStat, cu care colaborează Gazeta.

Singurul stelist care se evidenţiază din comparaţia cu Florentin e Tibi Bălan. El e mai spectaculos, driblează şi şutează mai des, doar că a impresionat în acest sezon mai mult la Sportul decît printre roş-albaştri. Şi nici n-a marcat, nici n-a dat vreun "assist".

3 titluri de campion a cîştigat Dumitru ca jucător al Stelei. El a evoluat în Ghencea între 2000 şi 2006

2 ani a fost campion Opriţa la Steaua. Luat de Piţurcă de la CSM Reşiţa, "Viduka din Ghencea" a purtat tricoul roş-albastru între 2002 şi 2007

"Beckham" e peste toţi rivalii stelişti

Florentin Dumitru (34 de ani)
- A jucat 11 meciuri
- A dat 62 de pase în careul advers, a driblat de 32 de ori şi a trimis 8 şuturi bune

Prepeliţă (26 de ani)
- A strîns 6 meciuri
- A trimis 18 pase în careul advers, i-au ieşit 7 driblinguri şi a dat 4 şuturi

Bourceanu (26 de ani)
- Are 9 meciuri
- 38 de pase în careul advers, 11 driblinguri şi 12 şuturi

Tiberiu Bălan (30 de ani)
- A jucat 8 meciuri, dintre care 5 la Sportul şi 3 la Steaua
- 39 de pase în careul advers, 43 de driblinguri şi 20 de şuturi

Bicfalvi (23 de ani)
- Are 4 meciuri
- 8 pase în careul advers, 6 driblinguri şi 5 şuturi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.