Naţional Arena pare neterminat pentru standardele anului 2011: igrasie, betoane nefinisate, scaune incomode.
După 51 de zile de la inaugurare şi 7 meciuri jucate pe noua arenă, Gsp inventariază lipsurile unui stadion în care s-au investit 234 de milioane de euro
De oriunde te apropii, construcţia e impozantă: un Colosseum cu 55.200 de locuri, aruncat în traficul Bucureştiului. Aleile incintei sînt largi, luminate excelent, au loc lejer grupuri de cincizeci de suporteri. Ce-i drept, unii se mai plîng că nu există bănci pe care să te aşezi în curtea uriaşă, unde verdeaţa şi betonul sînt dispuse după o măsură nemţească.
Dar colosul luminează copleşitor, şi ai venit pentru fotbal. Paranteză: singurul sport care îşi poate disputa evenimentele aici. Mai faci cîţiva paşi şi apar primele hibe. Nu, nu ai ochi de soacră, pur şi simplu n-ai cum să nu vezi: scările către porţile de acces sînt din beton, nefinisate. Iar coloanele ample care înfăşoară exteriorul arenei, tot din beton. Tot nefinisate. Repeţi cuvîntul de cîteva ori: ne-fi-ni-sat. O să-l înveţi bine!
"Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blochează, la un moment dat, în paradoxuri. Inventarul lor pare infinit. În rezumat, s-ar spune că ori avem evoluţii interminabile, care nu culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se justifică prin nici o evoluţie. Ori drum fără ţintă, ori ţintă fără drum. Creşterea organică, cu rezultat conştient şi previzibil, continuitatea, consecvenţa, organizarea, tenacitatea - iată virtuţile care ne lipsesc. Dar ne descurcăm noi şi fără..."
Andrei Pleşu, Paradoxuri româneşti, 2009
119 milioane de euro era costul iniţial al Naţional Arena, ajungînd, prin 4 acte adiţionale, la 234 milioane de euro
Dincolo de antreurile scumpe din zona VIP-urilor, înşirate la meciuri, arena ridicată în 42 de luni oferă spectatorului atent la detalii imaginea unui mastodont lucrat de mîntuială. Şi îngrijit la fel. Hai să vedem şi altfel stadionul!
Bijuteria Naţional Arena îşi pierde din strălucire la o privire mai atentă » Caviar şi moloz
Intrarea în arenă are alura unei scări de bloc neterminate. Pe scările interioare (foto), nu încap mai mult de trei persoane o dată, tăvălugul de mulţime te împinge, barajul din faţă te opreşte. Cum de era atîta spaţiu afară şi aşa înghesuială pe trepte, înguste şi ele? Ridici capul să iei o gură de aer. Nu-i tocmai aer. Un praf nenorocit, pe coloanele uriaşe, pe jos, plutind deasupra. Cum de nu l-ai simţit de cînd ai intrat? A, doar ai intrat. N-ai avansat mai mult de zece paşi. Şi mai e ceva: mirosul înţepător, de bloc ridicat peste noapte de o firmă care între timp a falimentat. Rămas "la roşu", cu cîte un trafalet uitat în ce trebuia să fie dormitorul copilului.
Pe unde intră blestemata de presă e şi mai şi. Cabluri care ies din pereţi şi se termină printre şireturile oamenilor (foto jos), moloz strîns în grămăjoare la colţuri, găuri la baza pereţilor. Aici, izul de tencuială atinge apogeul. Iar praful e de un deget peste tot. Pe o uşă, microbistul hîtru a dat startul la X şi 0 (foto jos): un surîs între zidurile sinistre, de ieşire din buncăr. Nefinisat. A, şi un calcul cu cifre stîngace, dar eficienţă aritmetică (foto jos), din creion colorat, de muncitor. Nu, totalul nu e 234 de milioane de euro.
5 stele. Infiltraţii. Lux. Fisuri.
Şi răzbeşti. Ajungi pe inelul exterior şi e din nou spaţiu. Sub tine, la zona VIP, se bea coniac din pahare frumoase: antreuri, complezenţă şi lux. Pereţii sînt fi-ni-saţi. Dar nu e o gratitudine pentru bogaţi. Şi VIP-urile, pe scările de la piciorul Arenei, au descoperit paradoxul: apa s-a infiltrat în stînga intrării celor aleşi. Dîre groase coboară într-un păienjeniş negru la doi paşi de uşile strălucitoare.
Măreţia construcţiei e mai aproape de edificiile de tip estic decît de arhitectura dinspre Atlantic. De aproape, coloanele exterioare sînt mai reci şi parcă mai brutal rostuite. "Domne, măcar e rezistent, n-avem treabă cu vreun cutremur!". Ţine-ţi vorba. O placă uriaşă e fisurată deja, nici nu mai contează dacă de la început sau după ce a fost pusă (foto). Plăcile care susţin inelul superior par să se îmbine riscant. Dar ce, eşti constructor sau suporter?
Scrumiere? Nţ!! O găleată cu nisip!
Tot pe inelul exterior, la coadă la o sticlă de apă. Aprinzi ţigara, aici ai voie să fumezi. Pe panourile electronice rulează filmul de promovare a stadionului: date, imagini din timpul construcţiei, cifre. Totul strălucitor. La doi paşi, o găleată neagră, din plastic. Plină pe jumătate cu nisip.
Curînd ajungi să cumperi sticla de apă. Dar trebuie să scrumezi, cum să dai pe jos?, e un stadion nou, nu e civilizat! Întorci capul după o scrumieră. Nimic. Pe ecran, filmul rulează deja a opta oară: 2011, stadion Elite, lipseşte citatul din Blatter, "un stadion nou şi magnific". Te apleci spre găleata din plastic. În nisip, înfundate cîteva filtre de ţigări. Deci asta e scrumiera! De fapt, nu te-ai uitat atent: sînt dispuse simetric, din zece în zece metri, mogîldeţe negre. Găleţi, nisip... cum de nu te-ai gîndit?
Privelişte minunată, din poziţia chircit
Gazonul e bun acum. Cromatica tribunelor e uluitoare. Te duci încoace şi încolo printre rînduri, să ştii cum se vede de peste tot. Impecabil. Şi la vestiare e lux (foto jos), lumea rîde, ce mai încoace şi-ncolo? Hai şi la toaletă, că începe meciul! Aici, totul luminat, faianţă strălucitoare, săpun şi hîrtie mai peste tot. Robinetele funcţionează, apă caldă, o curăţenie admirabilă.
Doar scaunul pe care stai în tribună e murdar. Numai praf, n-are rost să te enervezi. Mai greu e să stai confortabil. Întîi, pentru că e făcut dintr-un plastic sinistru, de parcă o hoardă vandală a devastat tramvaiele dezafectate din anii ’80 şi n-a avut unde să dosească "prăduiala". Apoi, dacă ai peste 60 de kilograme şi 1.70 m, în mod normal dărîmi cu cotul paharul de cola al doamnei din dreapta. Îţi setezi în minte să nu te ridici brusc la gol. Şi să nu te apleci prea mult, că sigur se rupe.
Lipsă de previziune: în România plouă
Pînă să înceapă meciul, te mai dezmorţeşti. Uite, pe acolo o să intre echipele (foto). Ne-fi-ni-sat. Dar ce, să joace fotbal, că de-aia sînt plătiţi, nu să admire! Arunci privirea dedesubt, la scaunele de la "oficială". Da, confortabile, elegante, chiar fotolii. Cînd faci un pas, îţi dai seama că ceva bălteşte sub tine.
Ar putea fi un pahar cu bere fără alcool, scăpat de cineva. Dar sînt multe valuri de lichid uscat, risipite prin toată tribuna, infiltraţii după primele ploi. Şi vin de sus, au curs pe sub scaune, prin crăpături. Acoperişul e susţinut temeinic, dar şuruburile au ruginit (foto). Ploaia nesuferită.
Epilog la un film românesc
Ai tăi n-au cîştigat. Poate de-aia ai în cap mai multe lucruri negre decît albe legate de stadion. Sau e firea ta păguboasă, de român? Cobori încet spre forfota aiuritoare de la ieşire. E un stadion frumos sau urît, chestie de gust. Atunci, de unde atîta cîrcoteală? Poate pentru că tot ce-ai găsit bun ar trebui să fie normal, iar tot ce e rău e de neacceptat la un stadion nou, construit în 2011, cu 234 milioane de euro?
Ce înseamnă 234 milioane de euro
- averea Madonnei estimată de Forbes în 2010
- cuantumul total al donaţiilor internaţionale pentru victimele din Haiti în 2009
- valoarea însumată a loturilor lui Lazio, Udinese şi Cesena, potrivit transfermarkt.de
- cît cheltuie zilnic SUA pentru campania militară din Afghanistan
- suma plătită de ESPN şi Univision pentru drepturile de televizare ale CM 2014
"Ca raport calitate-preţ-capacitate, acest stadion este cel mai ieftin din Europa. Dacă după 20 de ani vorbim de bani pentru un stadion în România, înseamnă că am pierdut 20 de ani"
Ionuţ Lupescu, mai 2011
VEZI MAI JOS O GALERIE FOTO CU FAŢA NEVĂZUTĂ A NAŢIONAL ARENA!
{{text}}