Sporturi   •   Altele   •   HALTERE

Un deceniu nu prea curat » Suspendarea pe viaţă a lui Miculescu, filă neagră în istoria halterelor româneşti

Miculescu, 26 de ani, era una dintre speranțele României pentru medalie la Londra. Așa credea lumea, pentru că el este suspendat de un an pentru dopaj, dar pedeapsa a fost ținută la secret de federația condusă de Nicu Vlad

Articol de Mirela Neag   —  vineri, 28 octombrie 2011

În cei 11 ani care au trecut de la celebrele cazuri de dopaj de la Sydney 2000, ale lui Traian Cihărean şi Adrian Mateaş, au mai fost depistaţi alţi 5 halterofili români

Ninel Miculescu a fost suspendat pe viaţă din cauza dopajului. Triplul campion european şi medaliat cu argint mondial a fost depistat pozitiv în urma unui control doping efectuat în 2010, an în care federaţia internaţională i-a şi aplicat sancţiunea, dar informaţia a devenit publică abia acum.Citeşte AICI cine a făcut anunţul suspendării

"Ceva nu este în regulă!? De ce federaţia internaţională comunică abia acum un fapt întîmplat în urmă cu un an şi ceva?", s-a mirat ieri Ioan Dobrescu, secretarul general al forului olimpic român. Răspunsul se află însă în curtea Federaţiei Române de Haltere, care a ştiut la timp despre problemele lui Ninel, din moment ce sportivul nu a făcut parte din lotul pentru Europenele din primăvară! Deşi este unul dintre vicepreşedinţii COSR, Nicu Vlad, şeful FRH, a preferat să păstreze tăcerea, dopingul nefiind unul dintre subiectele care să-l avantajeze. În cei 10 ani de cînd conduce FRH, acesta a trebuit să gestioneze cinci cazuri de dopaj în care au fost implicaţi sportivi medaliaţi la CE şi CM. Mai mult, Nicu Vlad a fost implicat şi în celebrele cazuri de la Sydney 2000, ale lui Cihărean şi Mateaş.



Urina din probele sportivilor!

În prima zi a Jocurilor Olimpice din 2000, organizatorii au anunţat eliminarea din competiţie pe motiv de dopaj a doi halterofili români: Traian Cihărean şi Adrian Mateaş. Cei doi au fost depistaţi cu nandrolon la Sydney, dar şi cu metandianonă după un test prelevat la Poiana Braşov, înainte de plecarea în Australia. Atît Cihărean, cît şi Mateaş au susţinut cu tărie că sînt nevinovaţi. Au făcut greva foamei, au ameninţat că-şi dau foc, au făcut teste suplimentare la un laborator independent şi au dezvăluit că, de fapt, urina prelevată în timpul cantonamentului de la Poiana Braşov aparţinea antrenorului lor, Nicu Vlad. Confirmarea vine de la Dan Popper, secretarul forului olimpic român, care a recunoscut că Nicu Vlad i-a mărturisit în Australia că probele de la Poiana Braşov îi aparţin lui, şi nu sportivilor.



În ciuda protestelor şi a avocaţilor, Cihărean şi Mateaş au rămas suspendaţi pe viaţă, FRH a plătit o amendă de 50.000 de dolari, iar Comitetul Olimpic Român a refuzat, timp de doi ani, să mai finanţeze federaţia condusă de Nicu Vlad.



Ani liniştiţi, ani tulburi

Timp de şase ani nu s-a mai auzit despre nici un halterofil care să fi folosit substanţe interzise. Pînă în 2006, cînd au fost depistaţi doi: Veliciu Florin şi Ninel Miculescu. Un an mai tîrziu, cade şi vedeta Valeriu Calancea, campion mondial şi european. În 2010, după doar doi ani de la încheierea pedepsei, timp în care a cucerit medalii europene şi mondiale, Ninel recidivează, iar aceasta îl va costa cariera de sportiv. În acest an, FRH a primit pînă în prezent, doar o singură lovitură: Alexandru Roşu, dublu medaliat cu bronz european. Şi mai sînt 9 luni pînă la Jocurile Olimpice de la Londra şi 5 zile pînă la Campionatele Mondiale de la Paris, iar lotul României s-a restrîns la 7 reprezentanţi: Roxana Cocoş, Marius Gîscan, Antoniu Buci, Răzvan Martin, Adrian Ghişoiu, Gabriel Sîncrăian şi Valeriu Calancea.



PALMARESUL ROMÂNIEI ÎN ULTIMUL DECENIU

CAMPIONATE EUROPENE

2001 argint Adrian Jigău

2003 argint Adrian Jigău

bronz Mărioara Munteanu

2004 argint Adrian Jigău

argint Mărioara Munteanu

2005 argint Valeriu Calancea

argint Sebastian Dogariu

argint Mărioara Munteanu

bronz Adrian Jigău

2006 aur Mărioara Munteanu

argint Adrian Jigău

2007 aur Valeriu Calancea

aur Mărioara Munteanu

2008 bronz Roxana Cocoş

2009 -

2010 aur Ninel Miculescu

argint Antoniu Buci

bronz Roxana Cocoş

2011 argint Răzvan Martin

argint Antoniu Buci

bronz Alexandru Roşu

bronz Florin Croitoru



CAMPIONATE MONDIALE

2001 -

2002 bronz Adrian Jigău

2003 aur Valeriu Calancea

argint Adrian Jigău

2005 argint Sebastian Dogariu

bronz Adrian Jigău

2006 -

2007 -

2009 -

2010 bronz Valeriu Calancea



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.