Liga 1

Cît de sus ai fost şi cît de jos ai ajuns! » Unde se află Steaua: criză de joc, de rezultate, de trofee, de stadion propriu, de fani în deplasări

Articol de Ionuţ Petrişor  —  sâmbătă, 29 octombrie 2011

Situaţia actuală a roş-albaştrilor pare fără ieşire: un singur trofeu cîştigat în ultimii 5 ani, s-a pierdut arena pe care s-a făcut istorie, echipa e umilită aproape la fiecare meci, fostele glorii îi calcă în picioare pe actualii jucători


E abia luna octombrie şi sezonul e compromis la Steaua. "Să admitem că e un nou an ratat" e concluzia unuia dintre cei mai importanţi oameni din club, preşedintele de imagine Helmuth Duckadam. Tănase şi compania sînt în genunchi, iar cifrele sezonului sînt catastrofale. Echipa e chiar sub campionatul trecut, iar decăderea pare fără sfîrşit. Cifrele ultimilor ani sînt de-a dreptul horror pentru o trupă ce se pretinde a fi brandul numărul 1 şi gruparea cu cel mai impresionant palmares din România.

RADIOGRAFIA NEAGRĂ A STELEI
Primii 60 de ani
1. s-au cîştigat 50 dintre cele 51 de trofee din istorie
2. a reuşit 8 eventuri, ultimul în 1997
3. au fost două perioade de dominaţie absolută, în care s-au cîştigat 5 şi 6 titluri consecutive: 1985-1989 şi 1993-1998
4. Ienei, Iordănescu şi Dumitriu sînt exemplele de stabilitate la nivel de bancă tehnică în ultimii 25 de ani
5. s-au cîştigat două trofee externe, Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei
6. în perioada 1969-2009, adică în 40 de ani, au existat 5 căpitani stabili: Anghel Iordănescu, Tudorel Stoica, Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuş, Mirel Rădoi
7. în 1990, Steaua era a 6-a echipă din Europa, după coeficientul UEFA, cel mai bun loc ocupat vreodată de o formaţie din România
8. cea mai glorioasă perioadă, 1984-1998, se leagă de numele lui Ion Alecsandrescu, considerat cel mai mare conducător din istoria grupării roş-albastre
9. în 1989 şi în 1998 s-au bifat cele mai mari succese în faţa rivalelor: 8-2 cu Rapid şi 5-0 cu Dinamo

Ultimii 4 ani
1. s-a cîştigat un singur trofeu: Cupa României, în mai 2011
2. s-au reuşit zero eventuri
3. nu s-a cîştigat deloc campionatul
4. s-au perindat aproape 40 la sută dintre antrenorii pe care Steaua i-a avut în toată istoria ei, adică 13 din 35
5. s-a bifat cel mai ruşinos rezultat în Europa, 0-5 în deplasare cu Maccabi Haifa, în octombrie 2011
6. în ultimii 3 ani, după plecarea lui Rădoi, au existat 7 căpitani: Petre Marin, Ghionea, Tănase, Stancu, Nicoliţă, Tătăruşanu şi Bourceanu
7. în prezent, Steaua se află pe locul 77 în coeficientul UEFA
8. în ultimii ani, Gigi Becali a prins aproape toate podiumurile topurilor unor publicaţii din Europa în privinţa fie a "celor mai tîmpite lucruri făcute de oamenii din fotbal", fie a "celor mai ciudate declaraţii ale unor conducători"
9. în mai 2010, s-a consemnat cea mai drastică înfrîngere în faţa Rapidului, 1-5, în timp ce în ultimele 4 meciuri de campionat cu Dinamo s-au înregistrat numai înfrîngeri

121 de goluri a marcat Steaua în campionatul 1988-1989, ceea ce a însemnat o medie de peste 3,5 goluri înscrise pe etapă

0 goluri a marcat Steaua în aproape jumătate din toate meciurile oficiale ale acestui sezon, mai precis în 8 din 19

0 înfrîngeri a avut Steaua în meciurile de campionat în perioada 18 iunie 1986 - 9 septembrie 1989

31 de înfrîngeri a bifat Steaua în perioada 2007 - 2011 exclusiv în meciurile din campionatul intern

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.