Liga 1

Marius Stan nu se teme de acţiunea DNA: "Nu am de ce să fiu urmărit penal"

Marius Stan nu a fost de acord cu excluderea Craiovei

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 29 octombrie 2011

Marius Stan a declarat că măsura excluderii Universităţii Craiova a fost una "prea drastică" şi că din solidaritate cu un "club aflat în suferinţă" a decis să se abţină la şedinţa din 20 iulie a Comitetului Executiv al FRF.

"Acţiunea DNA în cazul Universităţii Craiova este un pas normal al organelor de stat. Eu nu am de ce să fiu urmărit penal, nu am niciun fel de emoţii, pentru că din spirit de solidaritate pentru un alt club, aflat în suferinţă, am votat aşa. Măsurile sînt mult prea dure, prea drastice, trebuie să fim mult mai înţelegători, pentru că în urma unor astfel de decizii suferă jucători, suporteri, un oraş", a spus Stan la Digi Sport, după meciul Oţelul - Gaz Metan, scor 1-0, în etapa a XII-a a Ligii I.

În dosarul excluderii Universităţii Craiova au fost puse sub învinuire Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal. Mai sînt învinuiţi preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi de alţi 12 membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceştia sînt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru şi riscă o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi 15 ani de închisoare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.