Liga 1

Regulamentul îi apără pe steliştii care l-au bătut pe suporter! Ce riscă Petrolul

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 30 October 2011

Stanca şi Martinovici au fost eliminaţi după ce l-au lovit pe fanul care a pătruns pe teren şi l-a făcut KO pe Galamaz, dar regulamentul îi apără pe stelişti!

Conform Regulamentului Disciplinar, participarea la o încăierare se sancţionează cu suspendare de la 6 la 8 jocuri! Dar articolul 57, punctul 4, spune că "orice persoană care a încercat să prevină incidentele, să-i apere pe alţii sau să-i despartă pe cei implicaţi în încăierare NU VA FI SANCŢIONATĂ".


Pe de altă parte, Petrolul e într-o situaţie fără scăpare. Regulamentul este clar: "Clubul gazdă răspunde pentru comportarea neregulamentară a suporterilor şi, în funcţie de situaţie, poate fi sancţionat cu penalitate sportivă sau interzicerea organizării de jocuri pe propriul stadion ori măsura programării jocurilor fără spectatori DE LA 1 LA 10 JOCURI".

Dacă Petrolul va primi sancţiunea maximă, 10 etape, practic echipa nu va mai juca pe stadionul "Ilie Oană" nici un meci în acest campionat!

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.