Liga 1

Incidentul de la Ploieşti a făcut valuri şi în presa de afară: "Arbitrul nu s-a deranjat să întrerupă meciul"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 31 October 2011

Incidentele fără precedent de la Ploieşti au atras atenţia şi presei internaţionale, care a relatat pe larg scandalul de pe "Ilie Oană"

Ziariştii cotidianului spaniol Sport au povestit incidentele de la Ploieşti şi l-au criticat pe arbitru pentru că nu a pus punct meciului imediat după ce Galamaz a fost lovit. "Suporterul i-a dat lui Galamaz o lovitură extrem de bine aplicată şi l-a făcut knockout. Jucătorul a ajuns la spital, dar arbitrul nu s-a deranjat să întrerupă meciul. Şi ce greşeală a făcut, pentru că fanii şi-au dat iar în petic. Portarul a fost lovit cu o petardă aruncată din tribune şi a plecat plin de arsuri de la stadion".

Scandalul de la Ploieşti a ajuns şi în ziarele din nordul Europei. Norvegienii de la Nettavisen au scris: "Steaua a întîlnit o puternică rezistenţă la Ploieşti, dar nu pentru că echipa adversă i-ar fi pus vreo problemă. Galamaz a fost pus la pămînt de un suporter intrat pe teren, doi jucători au fost eliminaţi şi riscă suspendări serioase pentru că au îndrăznit să-l lovească pe fan, iar portarul a ieşit cu arsuri din cauza unei torţe. Decizia corectă ar fi ca terenul celor din Ploieşti să fie suspendat pînă la finalul sezonului"

Imaginile horror de pe "Ilie Oană" le-a oferit ocazia maghiarilor să ne ironizeze din nou. Site-ul sport24 a titrat: "Scandal imens, românii au ajuns să se bată între ei". "Întotdeauna sîntem surprinşi de acest sport pe care-l numit fotbal. Meciul dintre Petrolul şi Steaua, din campionatul României, va intra fără îndoială în istoria neagră a acestui sport, din cauza incidentelor de pe teren. Partida s-a încheiat într-un haos total şi a fost anulat după 20 de minute de discuţii între arbitri şi oficiali", a mai scris sursa citată.

Site-ul Yahoo i-a sfătuit pe organizatorii de la Ploieşti să-şi crească nivelul de securitate la "mai mult decît nimic" după incidentele de ieri, în timp ce siteul britanic Caughtoffside a scris: "În înţelepciunea sa, arbitrul i-a eliminat pe cei doi jucători ai Stelei care l-au lovit pe suporter, măcar a primit şi el ce merita. Ne aşteptăm ca şefii fotbalului să ia măsuri drastice împotriva echipei gazdă".

Imaginile i-au şocat şi pe microbiştii din... Vietnam, care s-au declarat revoltaţi de comportamentul fanilor români. "Comportament animalic în campionatul României, unde un suporter a intrat pe teren şi l-a pus la pămînt pe un jucător al oaspeţilor. Ce a urmat a şocat şi mai mult: forţele de ordine au reuşit cu greu să-l scape pe fan de furia fotbaliştilor Stelei, care voiau să se răzbune pentru colegul lor. Meciul a continuat pentru cîteva minute, dar arbitrul a decis să-l oprească după ce o torţă l-a lovit pe portar", a scris publicaţia Ngoisao.

"Agresiune brutală asupra jucătorului Galamaz, de la Steaua", a titrat cotidianul argentinian MundoD, precizând că fotbalistul a fost victima unui "atac mişelesc".  Dia a Dia, tot din Argentina, scrie că partida a fost "nebunească". "Un suporter a lovit un jucător al Stelei. Agresorul a fost atacat de doi fotbalişti, care au fost eliminaţi. Apoi jocul a fost suspendat din cauza unei petarde. Partida din România a avut toate ingredientele, dar nu s-a terminat", menţionează sursa citată.

Agenţia spaniolă EFE a scris că "un spectator a lovit cu pumnul un fotbalist al echipei Steaua în plin meci", iar jurnalul El Mundo a notat că "o violenţă spontană a adus haosul la un meci din România".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.