Liga 1

Lucescu sare în apărarea lui Şumi: "Să fie mîndru că pleacă de la Astra cu capul sus" ;)

Răzvan Lucescu și Marius Șumudică

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 31 octombrie 2011

Demis aseară de la Astra, Marius Şumudică a fost susţinut de tehnicianul Rapidului, Răzvan Lucescu, şi felicitat pentru că nu a acceptat intervenţia patronului la echipă. Cei doi au fost adversari aseară, în Rapid - Astra 3-2.

Lucescu i-a prezis lui Şumudică un viitor strălucit, dacă va reuşi să rămînă integru.

"E revoltător ce se întîmplă, e o nebunie a scietăţii noastre. E incredibil ca un antrenor cu o serie precum cea a lui Şumudică să fie nevoit să plece după un meci pierdut. Mă simt frustrat pentru ce se întîmplă, în România nu se poate face performanţă decît printr-un noroc chior.

Am un singur lucru să-i transmit lui Marius: să fie mîndru că iese cu fruntea sus, a făcut o treabă excelentă. Să ştie că toţi mari antrenori care au făcut performanţă au trecut prin astfel de momente de umilinţă. Trebuie să aibă forţă să meargă mai departe şi să aibă convingerea că poate face treabă foarte bună. El nu are de ce să-şi reproşeze ceva acum, merită numai aplauze", a spus Răzvan Lucescu aseară, la Recursul Etapei.

Fostul tehnician al Astrei i-a răspuns pe măsură antrenorului Rapidului: "Cînd un antrenor spune aşa ceva despre mine, contează mai mult decît orice altă victorie. Cu siguranţă nu voi ceda, o voi lua de la capăt şi voi demonstra că nu trădez fotbalul"

Rapid s-a impus cu 3-2 în meciul de pe teren propriu cu Astra Ploieşti. Pentru giuleşteni au marcat Burcă (1), Herea (11) şi Surdu (45+1), în timp ce reuşitele oaspeţilor au fost semnate de Mihalache (34 şi 40).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.