"Studenţii" nu vor fi programaţi pentru partida cu U Cluj de duminică, dacă Şiman nu va plăti pînă la 23:59 datoriile către jucătorii declaraţi liberi de contract
Încă o problemă pentru Vasile Şiman: trebuie să facă dovada plăţii către fotbaliştii liberi de contract pînă la sfîrşitul acestei zile, altfel Sportul nu va fi programată în această etapă!
Vlad Niculescu, Raul Ciupe, Costin Gheorghe, Marius Nae şi Florentin Cruceru au fost declaraţi liberi de contract la sfîrşitul lunii septembrie şi clubul Sportul trebuia să plătească toate restanţele către fotbalişti în termen de 30 de zile de la luarea deciziei, adică pînă sîmbătă, 29 octombrie, dar au primit o prelungire pînă astăzi, ora 23:59.
Pe lîngă cei 5 jucători, din Regie au mai plecat Lucian Cazan, Marius Postolache, Octavian Chihaia şi Adrian Viciu, toţi după deciziile Comisiilor Ligii! Cristi Irimia şi Cătălin Samoilă au şi ei depuse memorii pentru a deveni liberi de contract.
Sportul se află pe locul 15 în acest moment, avînd 9 puncte după 12 etape.
{{text}}