Box

Rudel Obreja nu şi-a recuperat nici acum banii europeni de la ministerul Elenei Udrea: "Mai bine nu mai făceam gala!"

Articol de Mirela Neag, Mihaela Simion  —  miercuri, 02 noiembrie 2011

Promotorul meciului lui Lucian Bute, disputat în iulie la Bucureşti, este deranjat de faptul că MDRT tergiversează să-şi onoreze promisiunea făcută

Citeşte şi:
"Departamentul Antifraudă al UE cercetează finanţarea "Galei Bute", un articol de Cătălin Tolontan


Patru luni au trecut de cînd Lucian Bute şi-a apărat cu succes centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie la Bucureşti, în faţa lui Jean Paul Mendy. Gala de la Romexpo a fost organizată de firma Europlus Computers, al cărei unic acţionar şi administrator este preşedintele FR Box, Rudel Obreja. Pentru acest eveniment, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a semnat un contract cu Europlus de promovare a brandului turistic în valoare de 1,9 milioane de euro.

"Încă nu mi-am recuperat banii. Mi se oferă explicaţii de patru luni de zile, de către comisia de la minister care face recepţia, care îmi cere zi de zi documente în plus sau documente care au fost depuse, interpretări ale documentelor", a declarat pentru e-politic.ro Rudel Obreja. Acesta susţine că nu a discutat cu ministrul Elena Udrea despre cele aproape două milioane de euro pe care le are de încasat. "Ce să discut cu dumneaei? Să o întreb ce? Nu ţine de dumneaei! Eu pentru doamna Udrea am o stimă deosebită. Dar este vorba de această comisie care e suverană pe decont şi care ne chinuie", a adăugat Obreja.

Preşedintele FRB a mărturisit că cei de la MDRT "au tăiat nişte acţiuni cu totul samavolnic". "Noi ne-am îndeplinit, per ansamblu, obiectul şi scopul de zece ori. Audienţa a fost de zece ori mai mare decît am estimat-o", a precizat Obreja. Acesta a mai dezvăluit pentru e-politic.ro că la firma sa au început deja controale, chiar dacă nu a încasat nici un ban, şi crede că va încasa mai puţin decît era prevăzut în contract. "Valoarea din contract este de 1.930.000 de euro. Probabil că o să-mi dea cu 25% mai puţin, după cum se desfăşoară lucrurile. Sincer, nu mă aşteptam la aşa ceva. Dacă ştiam, nici nu mai realizam gala. Eu am făcut ceva deosebit pentru ţara asta!".

Bani din fonduri europene
Contractul semnat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu firma Europlus Cumputers pentru promovarea brandului turistic în gala lui Lucian Bute este în valoare de 1.930.000 de euro. Finanţarea a fost încadrată de Elena Udrea în Programul Operaţional European 2007-1013.

Contract şi rezultate
Înţelegerea dintre MDRT şi Rudel Obreja conţine multe cifre ce trebuie confirmate de auditori, majoritatea dintre acestea ţinînd de audienţa galei. Deşi iniţial Obreja a anunţat că meciul lui Bute va fi transmis în 50 de ţări, în realitate, numărul acesta a fost de 8: România, Canada, SUA, Japonia, Australia, Franţa, Germania şi China. Singurul loc în care s-a putut urmări meciul gratuit a fost România. În rest, a fost contracost, fie că a fost înregistrare, fie live. În contract, la multe capitole este trecută o audienţă de 5 milioane de telespectatori, în timp ce în realitate, doar în minutul de aur al galei s-au înregistrat 4,5 milioane, audienţa medie situîndu-se în jurul cifrei de 2,5 milioane.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.