International   •   Europa League   •   STEAUA - MACCABI, AZI, 22:05, Protv şi liveTEXT pe GSP.RO

Prima victorie românească pe Naţional Arena? » Steaua are două şanse în patru zile

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 03 noiembrie 2011

Românii tremură pe Naţional Arena! După 7 meciuri pe noul stadion din Capitală, palmaresul echipelor româneşti este dezastruos.

Două egaluri şi patru înfrîngeri, plus remiza din Liga 1 dintre Steaua şi Rapid. Mai mult, numai doi jucători români au reuşit să puncteze, Dan Alexa (Rapid) şi Adrian Mutu (România), ultimul reuşind o dublă. Oaspeţii s-au simţit ca la ei acasă, marcînd de 9 ori, doar Franţa şi Belarus ratînd şansa de a obţine toate punctele.



Partea bună e că naţionala e neînvinsă, partea proastă e că încă nu ştim cum se trăieşte o victorie pe noul stadion.



Prima victorie?

Steaua are în această săptămînă două ocazii să devină prima echipă românească ce obţine un succes pe Naţional Arena. "Roş-albaştrii" îi întîlnesc astăzi pe Maccabi Haifa într-o partidă contînd pentru grupele Europa League. Şansele pentru o victorie sînt mici însă, ţinînd cont de rezultatul din manşa tur, 0-5.



A doua şansă vine însă duminică, atunci cînd elevii lui Ilie Stan vor înfrunta Concordia Chiajna în Liga 1.



Steaua întîlneşte în această seară Maccabi Haifa, de la ora 22:05, pe Protv şi liveTEXT pe GSP.RO



Meciurile disputate pe Naţional Arena

România - Franţa 0-0 Preliminarii Euro 2012

Oţelul - Benfica 0-1 Champions League

Rapid - PSV 1-3 Europa League

România - Belarus 2-2 Preliminarii Euro 2012

Oţelul - Manchester 0-2 Champions League

Rapid - Legia 0-1 Europa League

Steaua - Rapid 0-0 Liga 1



Clasament Grupa J

1. Schalke 7p

2. Maccabi 6p

3. Steaua 2p

4. AEK Larnaca 1p

Se joacă azi: Steaua - Maccabi, Schalke - AEK Larnaca (ambele de la 22:05)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.