Liga 1

Paszkany e mai "şmecher" decît Gigi Becali » Cu ce l-a depăşit pe patronul Stelei

Paszkany şi-a lansat la nivel naţional televiziunea Transilvania Channel

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 03 November 2011

Gigi Becali s-a luptat ani de zile să obţină licenţa de la CNA pentru televiziunea pe care voia să o lanseze, dar fără succes. Ce n-a reuşit patronul Stelei a obţinut Arpad Paszkany, finanţatorul echipei CFR Cluj

CNA a analizat şi aprobat, în şedinţa de joi, solicitarea societăţii Someş Media Trust SRL din Cluj Napoca de acordare a unei licenţe audiovizuale prin satelit televiziunii Transilvania Channel. Asociatul unic al societăţii Someş Media Trust SRL este Arpad Paszkany.
Transilvania Channel deţine şi o licenţă de difuzare prin cablu, primită în septembrie 2007, iar postul a fost autorizat de CNA în 2008. Până în prezent postul a emis la nivel regional.

Transilvania Channel difuzează producţie proprie (75%), producţii ale altor producători (10%) şi retransmite emisiunea "Uzina de dume" a postului Radio Impuls (15%). Jumătate din grilă este ocupată de programe de informare, 30% - programe de divertisment şi alte tipuri de programe, 10% - programe educative, culturale şi religioase, 5% - filme - şi 5% - publicitate.

Gigi Becali n-a reuşit să-şi ducă la bun sfîrşit proiectul de lansare a propriei televiziuni, pe care voia să o numească "Becali TV". patronul Stelei plănuia ca postul său să dedice o oră pe zi Stelei. Grila de programe ar fi mai fi cuprins spectacole de teatru, filme clasice, talk-showuri politice, emisiuni educative cu tineri şi despre tineri, dar şi slujbele de duminică.  Filmele violente şi care conţin nuditate aveau interzis la Becali TV.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.