Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - CONCORDIA, DUMINICĂ, DE LA 21:30, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Steliştii cad ca seceraţi » Ilie Stan a mai pierdut 3 jucători în meciul cu Maccabi

Nikolici l-a înlocuit pe accidentatul Tatu în minutul 26

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 04 noiembrie 2011

Cel mai mare duşman al lui Ilie Stan de la venirea pe banca Stelei îl reprezintă problemele medicale pe care le au jucătorii. Şi succesul de aseară a fost plătit scump. Antrenorul roş-albaştrilor a mai pierdut 3 jucători pentru meciurile următoare.

Gardoş s-a accidentat încă din secunda 57 şi primul diagnostic e ruptură musculară. Apoi, s-a rupt şi Tatu, care e suspect de întindere, caz în care nu va putea evolua duminică, în campionat, cu Chiajna. Pentru Florin Costea, care a fost eliminat, 2011 s-a încheiat în Europa, el urmînd să fie suspendat minimum două etape şi să absenteze astfel şi în deplasarea cu Schalke 04 şi acasă cu AEK Larnaca.

Astfel, Ilie Stan e nevoit să joace contra Concordiei cu o formulă improvizată în apărare, aşa cum a făcut-o şi cu Maccabi, după accidentrea lui Gardoş. Brandan va fi folosit pentru a doua oară în acest sezon pe postul de fundaş central, după ce mai fusese titularizat pe acest post şi la partida de la Vaslui, 0-0.

Cum va arăta Steaua contra Concordiei:

Stanca - Martinovici, Geraldo, Brandan, Latovlevici - T. Bălan, Bourceanu, Bicfalvi, Tănase - M. Costea, Fl. Costea.


Steaua a învins cu 4-2 pe Maccabi Haifa, în al patrulea meci din grupa J a Europa League.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.