UPDATE Lucian a trecut în această noapte de cîntarul oficial.
Atît campionul nostru, cît şi adversarul său, Glen Johnson, s-au încadrat în limitele categoriei de 76,203 kg.
Bute a oprit cîntarul la 75,843 kg, în timp ce jamaicanul a fost cu cîteva grame mai uşor, 75,432 kg.
VIDEO Imagini puteţi vedea aici. Coloana din dreapta.
Lucian Bute urcă mîine în ring în faţa unui jamaican puternic, cu o carieră de 18 ani în boxul profesionist
După patru ani în care şi-a apărat de opt ori cu succes centura mondială IBF la categoria supermijlocie, avînd adversari mai mult sau mai puţin contestaţi, Lucian Bute trebuie să treacă mîine dimineaţă de cel mai important examen al carierei, examen pe care îl susţine în faţa lui Glen Johnson. Un pugilist jamaican care a boxat în 68 de meciuri la trei categorii, de 11 ori cu titluri importante pe masă.
"Sînt mîndru de cariera mea. Cînd am început nu mă cunoştea nimeni, nimeni nu credea că am talent pentru acest sport. Am fost nevoit să-mi demonstrez valoarea. A trebuit să mă bat, să accept meciuri dificile în situaţii dificile, în oraşe străine. Am acceptat lupte pe care alţii le-ar fi refuzat imediat. A fost singurul mijloc prin care mi-am creat un nume", a explicat boxerul de 42 de ani, primul care a reuşit să-l învingă prin knock-out pe Roy Jones jr.
"Voi deveni campion mondial"
Considerat un sportiv cu rezultate inconstante, dovadă fiind seria de şase insuccese, printre care s-au strecurat două victorii mai puţin răsunătoare, urmată de două victorii care au rămas în istoria boxului, cu Roy Jones jr. şi cu Antonio Tarver, Glen Johnson nu renunţă. Chiar dacă nu sînt puţini cei care îi prevăd sfîrşitul, jamaicanul mărturiseşte că se simte ca la început, recunoscînd totuşi că meciul cu Bute este decisiv pentru cariera sa. "Cariera mea va începe după această confruntare, cînd voi deveni campion mondial. Am trăit o mare decepţie la ultima înfrîngere, cu Carl Froch. Nu mai am de gînd să o resimt. Toată cariera am fost considerat un pugilist neglijent. Nu mă deranjează să mi se mai spună încă o dată aşa. Totuşi, am o carieră frumoasă pentru un neglijent, nu e aşa?", a povestit Johnson care a fost eliminat de Froch din turneul SuperSix, în semifinale.
Un plus de credibilitate
Considerat favorit, Lucian Bute, care nu a pierdut nici un meci la profesionism, este conştient de valoare adversarului şi de faptul că o victorie clară în faţa acestuia îi va oferi mai multă credibilitate, însă este încrezător în şansele pe care le are. "Sîntem prieteni de mult timp şi vom rămîne la fel şi de duminică. Un lucru e sigur, în ring vom uita de această prietenie. Viteza mea este cea care va face diferenţa. Nimeni nu îi poate contesta valoarea. O victorie clară în faţa lui îmi va aduce mai multă credibilitate", a declarat Lucian Bute.
Antrenament destins
Lucian Bute a susţinut, joi seară, ultima şedinţă de pregătire serioasă înaintea confruntării de mîine dimineaţă. Însoţit de un staff format din 12 persoane, pugilistul român a petrecut peste 90 de minute în sală, timp în care a reuşit să destindă de cîteva ori atmosfera. "Lucian, nu murdări oglinda!", i-a spus administratorul. Lucian i-a răspuns imediat, glumind: "Te ajut să o cureţi după!" şi a continuat antrenamentul.
"Johnson nu cunoaşte cuvîntul «stop». Nu se mişcă decît într-o singură direcţie, înainte"
Antonio Tarver, fost campion mondial la semigrea
"Mi-am construit numele împotriva tuturor criticilor. Sînt mîndru de asta"
Glen Johnson
"Este cel mai dificil adversar pe care l-am avut pînă acum"
Lucian Bute, campion mondial IBF
51-15-2 este recordul la profesionism al lui Glen Johnson
8 meciuri a cîştigat Bute cu titlul mondial pe masă
24 de victorii prin KO are Lucian în carieră
1,08 este cota lui Bute pentru victorie
{{text}}