Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL DE LA BASEL

Vals elveţian » Federer a trecut de Roddick şi e în semifinale la Basel

+1 Foto
Roger Federer (Basel 2011) Sursa foto: windsorstar.com

Articol de Mitică Docan   —  vineri, 04 noiembrie 2011

Nu a fost partida vintage pe care o aştepta toată lumea, dar Roger Federer şi Andy Roddick au oferit un spectacol smerit, cu dueluri rapide şi lovituri tradiţionale. Şi cîştigătorul a fost unul tradiţional, elveţianul impunîndu-se cu 6/3, 6/2



În pofida serviciului năprasnic şi a backhandului cu care surprinde de trei ani încoace, americanul a arătat încă o dată că singura enigmă pe care nu o va rezolva niciodată în prodigioasa sa carieră va rămîne jocul lui Roger Federer. Roddick a afişat aceeaşi siguranţă la serviciu, a ţintit frenetic corpul lui Roger şi marginile liniilor, după care a atacat răbdător serviciul adversarului, ridicînd frecvent temperatura în primul set pînă la frustranta barieră de 30-30. De fiecare dată, ajutat de publicul iubitor şi fidel de acasă, Federer s-a folosit de experienţa celor 16 trofee de Mare Şlem şi a închis uşa înainte să îşi prindă mantia de campion între balamale. Fostul număr 1 mondial a accelerat la 4-3, a profitat de şovăiala lui Andy şi a închis setul la 6/3.



Un break timpuriu, condimentat cu încuviinţarea liniştită a Mirkăi, a fost suficient pentru Federer să închidă partida. Rugina a început să pice de pe backhandurile maşinăriei elveţiene, a reapărut jocul de picioare a la Hermann Maier, chipul s-a destins cînd a început să simtă căldura semifinalelor, iar mingile au lovit podeaua în aceeaşi poezie muzicală cu care Federer ne obişnuise în alte vremuri.



Cea de-a 23-a întîlnire s-a terminat cu un as, încurajator pentru Roger în vederea unei semifinale fără lacrimi pentru elveţieni. De cealaltă parte a fileului va fi Stanislav Wawrinka.

 

Vezi mai jos ultimul game din setul decisiv - VIDEO!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.