Marius Niculae şi-a păstrat echipa în fruntea Ligii 1, după ce a reuşit o "dublă" în partea secundă
Click aici pentru VIDEO!
Dinamo a început la Cluj cu răutatea unui animal feroce, pregătit să-şi devoreze adversarul după primul sprint. A muşcat rapid din cel mai periculos jucător al feroviarilor, Weldon, care a ridicat mîinile de forfait după doar 11 minute de joc. La doar o suflare de lider, CFR nu s-a lăsat intimidată şi a replicat la fel de tăios, Renan şutînd violent spre buturile lui Bălgrădean (3). Cadu a ajuns şi el în careu, dar reluarea s-a oprit în mănuşile goalkeeperului dinamovist.
Forţaţi să-şi declare ADN-ul şi apartenenţa la culori, suporterii lui Dinamo s-au văzut răzbunaţi de simbolul Dănciulescu, care a şutat cu sete în colţul lung după o pasă trasă parcă cu liniarul de Cătălin Munteanu (21). Pe ceaţa din stadion, vişiniul părea invizibil, aruncat într-o prăpastie de idei de traseele lui Dinamo, stăpîni autoritari pe mijlocul terenului. Niculae a încercat să-şi surprindă fostul coleg de la Standard, dar Beto e rezerva Portugaliei (36).
Scarlatache a reaprins meciul
Nici Lionn nu a scăpat furiei "cîinilor roşii", părăsind ringul prea repede. Costa şi-a pus mîinile în cap, lusitanul fiind salvat de copilăria lui Scarlatache, care l-a ţinut ca la hochei pe Ronny. Tudor nici măcar nu a clipit. Bălgrădean a ghicit intenţia lui Cadu, dar lusitanul a tras cu ambiţia ultimei iscălituri de pe contractul care să-l scoată la pensie de la Cluj (38). Meciul s-a reaprins tocmai cînd "cîinii" dictau ritmul în Ardeal pe teren, dar şi în tribune.
Blitz la reluare
15 secunde a durat echilibrul de la vestiare. Renan Garcia s-a înfipt în defensiva dinamovistă şi l-a servit cu o pasă filtrantă pe sprinterul Sougou. Bălgrădean a parat aproape miraculos, însă, insuficient, Ronny reluînd simplu şi detonînd peluza vişinie (46). Liderul a căzut şi s-a retras timpuriu, iar clujenii au făcut pasul spre spaţiile libere. Kapetanos a reluat pe spate, mingea l-a surprins pe goalkeeperul lui Dinamo, care a scos totuşi cu vîrful degetelor, mingea lovind bara şi sărind în afara porţii (63).
Niculae a salvat meciul
Ciobotariu a aruncat sînge proaspăt de pe bancă, Liviu Ganea, dar elevii săi şi-au pierdut GPS-ul către buturile lui Beto. Noroc cu Nuno Diogo, care s-a gîndit să pună adrenalină peste ultimele zece minute ale derby-ului. L-a ţinut pe Ganea în careu, iar Niculae nu a greşit (82). Hora nu a vrut să încurce şi el suspansul de la titlu, ţintindu-l pe Bălgădrean în ultimul minut (90). Cireaşa nu era pusă. "Cîinii" şi-au arătat colţii în prelungiri, Niculae scăpînd din menghina lui Diogo şi strecurînd aproape miraculos mingea în poartă (90+3).
Gol în secunda 15
Dinamoviştii, echipa cu cea mai bună defensivă înaintea etapei de aseară, care nu mai luase gol de 6 runde, au încasat gol în chiar startul reprizei secunde, mai exact în secunda 15! Bălgrădean l-a blocat pe Sougou, după ce Diabate îl pierduse pe drum, însă mingea a ajuns la Ronny, care a trimis-o în poartă cu toată opoziţia lui "Pufi".
3 schimbări pe motiv de accidentări!
Aseară s-a întîmplat un fapt mai puţin obişnuit, echipa gazdă fiind nevoită să facă toate cele 3 schimbări pe motiv de accidentări! Diabate l-a scos rapid din joc pe cel mai periculos jucător al gazdelor, atacantul Weldon, autor a 6 goluri în acest sezon. În minutul 2, cei doi s-au ciocnit în apropierea careului dinamovist, iar brazilianul a acuzat dureri mari la coapsa stîngă. Weldon a jucat 10 minute într-un picior, dar a sfîrşit înlocuit de Kapetanos. Nici Lionn nu a rezistat prea mult. Acesta s-a lovit la umăr, în minutul 5, după un duel cu Dănciulescu, iar în minutul 27 a fost schimbat cu Panin. A treia schimbare, tot forţată, a fost înlocuirea lui Ronny, în minutul 67, care s-a accidentat singur, fiind înlocuit cu Hora.
{{text}}