Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - DINAMO 2-3

Săvulescu e în culmea fericirii: "Nu mai pierdem primul loc pînă la finalul turului"

Bucuria dinamovistilor la finalul meciului cu CFR Cluj

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 05 noiembrie 2011

Acţionarul dinamovist Dragoş Săvulescu a comentat partida din această seară cu CFR Cluj, cîştigată de "cîini" în ultimul minut, datorită golului marcat de Marius Niculae.



Oficialul din Groapă a spus că partida a fost echilibrată şi este sigur că echipa sa nu mai poate pierde prima poziţie a clasamentului pînă în iarnă. Un semn bun dacă ţinem cont că în ultimele sezoane campioana de toamnă a reuşit să cîştige şi titlul.



"A fost un meci echilibrat, victoria putea merge în orice direcţie. Acum nu mai avem cum să pierdem prima poziţie pînă la finalul turului, dar e prea devreme să vorbim de titlu. CFR, Rapid, Steaua, Vaslui şi U Cluj au încă şanse destul de bune la titlu, trebuie să mai scuturăm din ele.



În iarnă vom încerca să ne întîrim pe anumite posturi. Nu e vorba să înlocuim din jucătorii titulari, dar avem nevoie de oameni care să pună presiune asupra celor din primul "11", trebuie să avem şi o bancă puternică", a spus Dragoş Săvulescu la finalul meciului pentru televiziunea sportro.



De asemenea, acţionarul dinamovist a declarat că el consideră încheiat conflictul cu Liviu Ganea, jucător trimis la echipa a doua pentru că a refuzat prelungirea contractului.



"Astăzi a jucat foarte bine, chiar dacă nu a avut prea multe minute la dispoziţie. Dacă joacă aşa, atunci nu avem motive să-l trimitem din nou la echipa a doua", a mai spus Săvulescu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.