Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL - STEAUA 0-3

Ion Ţiriac despre suporterul care l-a lovit pe Galamaz: "Sînt stupefiat că jucătorii Petrolului n-au intervenit"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 06 noiembrie 2011

Fostul jucător de tenis Ion Ţiriac a fost surprins neplăcut de faptul că fotbaliştii echipei Petrolul nu au intervenit în momentul în care suporterul grupării prahovene l-a lovit pe jucătorul Stelei, George Galamaz.





"Pe mine m-a stupefiat faptul că jucătorii de la Petrolul nu s-au autosesizat, pentru că ăia nu sunt fani, fanii sunt bunicul cu nepotul care bat din palme şi strigă «Hai Petrolul». E injust să generalizăm. Din oamenii care erau acolo, 99 la sută erau probabil oameni de bună credinţă veniţi să vadă un spectacol bun, Steaua e încă un nume mare, Petrolul e o echipă cu tradiţie.



Vorba lui Blatter, eram la masă cu el acum zece ani, că şi ăsta e etern, fotbalul e un sport diferit, pentru că cine mai dă cu capul în minge. Din când în când e mai violent şi pe teren, dar nu are nicio legătură cu tribuna şi cu justiţiarii. Înţeleg că acest cetăţean a spus că a fost supărat că s-a dat penalti", a spus Ion Ţiriac la protv.



Totuşi, Ion Ţiriac a afirmat că stadionul echipei Petrolul Ploieşti nu ar fi trebuit suspendat. "Ăsta de la Ploieşti e mare pericol public şi dacă mai e şi drogat, mâine îţi omoară un copil, dar nu cred că e corect ca stadionul să fie suspendat, pentru că e plăcerea a 99 la sută dintre oameni", a adăugat Ţiriac.



Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.