Campionate

VIDEO Real, lider de 7 stele! Ronaldo şi compania au spulberat-o pe Osasuna, 7-1

Real a făcut spectacol cu Osasuna, 7-1

Articol de Răzvan Luţac  —  duminică, 06 noiembrie 2011

Forma excelentă traversată de Real Madrid a continuat şi azi. În primul meci al zilei din Primera Division, elevii lui Jose Mourinho au făcut spectacol, 7-1 cu Osasuna

Deşi gazdele au început ezitant, Cristiano Ronaldo a deschis scorul la mijlocul primei reprize, dintr-o fază care nu anunţa nimic, executîndu-l cu o lovitură de cap pe Fernandez. Osasuna a egalat după o fază controversată, datorită unei lovituri libere executate rapid de Punal, însă Pepe (34) şi Higuain (40) au stabilit scorul pauzei: 3-1.

În repriza secundă, madrilenii s-au dezlănţuit. Satrustegui (Osasuna) l-a faultat în careu pe Ozil, arbitrul a dictat penalty, dar i-a arătat şi al doilea galben şi implicit cartonaşul roşu fundaşului formaţiei vizitatoare (54). Ronaldo a marcat de la punctul cu var, iar peste doar trei minute a realizat hat-trickul, cu o lovitură de cap.

După accidentarea lui Angel di Maria, pe teren şi-a făcut apariţia francezul Karim Benzema, cel care a închis tabela cu o dublă de efect, în minutele 63 şi 81.

Osasuna nu se află la prima înfrîngere la scor în acest sezon. Pe 17 septembrie, Barcelona a învins-o, pe Nou Camp, cu 8-0, stabilind scorului campionatului de pînă acum.

În urma acestui succes, Real Madrid îşi consolidează poziţia de lider. Cel puţin pînă diseară, cînd Barcelona joacă la Bilbao, Ronaldo şi compania se află la 4 puncte distanţă de principala urmăritoare.

Vezi AICI golurile de la Real Madrid - Osasuna!

Real Madrid - Osasuna 7-1 (3-1). Au marcat: C. Ronaldo (23, 55, 58), Pepe (34), Higuain (40), Benzema (63, 81) /  I. Balde (31)

Real Madrid: Casillas - Ramos, Pepe, Arbeloa, Coentrao - X. Alonso, Khedira (67 Şahin) - Ozil (67 Callejon), Di Maria (49 Benzema), C. Ronaldo  - Higuain

Osasuna:  Fernandez - Damia, Flano, Lolo, Satrustegui - Nekounam, Raul Garcia, Punal (73 Ruben), Calleja (87 Timor) - Nino (59 Marcos), I. Balde

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.