Cum a strîns Lucian Bute peste zece milioane de dolari în patru ani şi 30 de partide. Românul ar putea ajunge în curînd la o bursă în jurul a trei milioane de dolari
Lucian Bute a adunat peste zece milioane de dolari din box de cînd a trecut la profesionism în 2003. Banii au venit însă cu adevărat abia după ce românul a devenit campion mondial, în 2007.
Click aici pentru VIDEO cu imagini din meciul lui Bute cu Johnson!
Pînă atunci, românul a trebuit să se mulţumească doar cu "firimituri". La primele meciuri, cînd cei de la Interbox încă îl testau, să vadă capacitatea lui Lucian, Bute a cîştigat cîte 500 de dolari pe meci. El primea însă un salariu fix, de 5.000 de dolari lunar, bani din care îşi plătea toate cheltuielile în Canada.
Intrare în forţă
Bute nu a pătruns sfios în topul ierarhiei de la categoria supermijlocie. Frecvenţa cu care îşi termina adversarii înainte de limită l-a propulsat rapid în top. Exact la al 20-lea meci, după patru ani în care trăsese cu dinţii să răzbată în lumea grea a boxului profesionist, Lucian a ajuns să boxeze pentru un titlu mondial. La învins pe australianul Sakio Bika după un meci în care, a doua zi, abia mai vedea din cauza rănilor. A devenit challenger obligatoriu la titlul IBF şi banii au început să curgă. După disputa cu "cangurul" Bika, bursele lui Lucian au început să conţină cîte cinci zerouri.
Cota românului a crescut de la meci la meci. Încă un zero s-a adunat la bursele oferite de promotori. Şi asta pentru că Bute vinde şi vinde bine în Canada. Centre Bell din Montreal şi Pepsi Coliseum din Quebec s-au umplut la fiecare dispută pe care românul a programat-o. Nici un boxer nu mai reuşise în Canada acest lucru!
Burse de două milioane
Românul a ajuns la pragul de două milioane de dolari. E suma minimă pe care Bute a acceptat-o la ultimele partide pentru a urca în ring. Şi totul nu se opreşte aici. Se vorbeşte că la următoarea dispută, cu învinsul sau învingătorul din Super Six, bursa lui Lucian va ajunge la 3 milioane de dolari. E o reţetă financiară extraordinară pentru român care, fiind în top, pune întotdeauna condiţii.
Din banii primiţi însă, doar jumătate ajung la pugilist, acesta plătind în Canada taxe de 40 la sută, plus cheltuielile legate de meci, cu pregătirea, cu sparringurile sau cu stafful său.
Bursele lui Bute de cînd e campion mondial
Alejandro Berrio 300.000$
19 octombrie 2007 victorie la puncte
William Joppy 700.000$
29 februarie 2008 KO repriza a 10-a
Librado Andrade 700.000$
24 octombrie 2008 victorie la puncte
Fulgencio Zuniga 500.000$
13 martie 2009 KO repriza a 4-a
Librado Andrade 908.000$
28 noiembrie 2009 KO repriza a 4-a
Edison Miranda 700.000$
17 aprilie 2010 KO repriza a 3-a
Jesse Brinkley 1.000.000$
15 octombrie 2010 KO repriza a 9-a
Brian Magee 2.000.000$
19 martie 2011 KO repriza a 10-a
Jean Paul Mendy 2.000.000$
9 iulie 2011 KO repriza a 4-a
Glen Johnson 2.000.000$
6 noiembrie 2011 victorie la puncte
TOTAL 10.808.000$
Atacul "Cobrei"
Carl Froch, finalist în SuperSix, nu a ratat ocazia de a-l mai ataca încă o dată pe Lucian Bute după victoria acestuia cu Glen Johnson. Într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare twitter, englezul, care va boxa pe 17 decembrie cu Andre Ward, l-a ironizat pe român, lăsînd să se înţeleagă că nici jamaicanul Johnson nu a fost un adversar pe măsură. "A cîştigat pentru că nu are chef să danseze cu Cobra", a scris Froch.
"Tradiţie" respectată
Rămasă acasă, la Pechea, mama lui Lucian Bute nu a urmărit meciul băiatului său, de emoţii şi din superstiţie. "Nici de această dată nu am avut puterea să mă uit la partidă. Nu rezist în faţa televizorului. Aveam un gînd că poate să şi piardă. Sînt mîndră de fiul meu. Voi merge la biserică, să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru această victorie a lui Lucian", a declarat Maricica Bute după victoria lui Lucian. În schimb, tatăl lui Bute a fost la Quebec.
"Meci aproape perfect"
Stephan Larouche, antrenorul lui Lucian Bute, şi-a lăudat elevul pentru evoluţia din meciul cu Johnson, afirmînd că în nici o partidă jamaicanul nu a fost dominat atît de mult. "A fost o luptă aproape perfectă. Lucian a respectat tot ce am pregătit la antrenamente. Lumea era obişnuită cu victorii spectaculoase prin knock-out, însă faptul că doi arbitrii i-au dat lui Lucian toate reprizele arată foarte multe despre boxul prestat de român", a explicat Larouche.
Box la EuropaFM
Media. În această seară, în cadrul emisiunii Tribuna Zero, Ovidiu Ioaniţoaia va comenta izbînda obţinută de Lucian Bute, care a reuşit să-şi apere centura pentru a noua oară, alături de fostul campion mondial la box profesionist Leonard Doroftei. Pentru a dialoga în direct cu Moşu', cei interesaţi pot telefona la numărul 0372.069.599, cu începere de la ora 22:30. În cadrul emisiunii va intra în direct şi Lucian Bute, prin telefon, din Canada.
2,2 milioane euro din bilete
Pentru gala în care Lucian Bute şi-a pus în joc pentru a noua oară centura de campion mondial în faţa lui Glen Johnson s-au vîndut 15.306 bilete, preţul acestora variind între 100 şi 600 de dolari canadieni. Suma totală pe care au strîns-o a fost de 3.061.200 dolari canadieni (2.200.000 euro). La ultimul meci al lui Bute, cel cu Jean-Paul Mendy, de la Bucureşti, au fost vîndute 10.000 de bilete, cu preţuri între 70 şi 600 RON. Cîştigurile din bilete au ajuns la 2.000.000 RON (460.000 euro)
15.306 spectatori au fost prezenţi la Pepsi Colisseum pentru meciul dintre Bute şi Johnson
306 din loviturile lui Bute şi-au atins ţinta, în timp ce Johnson a avut doar 128
{{text}}