Titularizat a doua oară la rînd, ex-stelistul a deschis scorul printr-o execuţie din 8 metri
Nicoliţă se vede tot mai mult la St. Etienne. Dacă etapa precedentă a ieşit în faţă prin faultul asupra lui ce a dus la eliminarea lyonezului Dabo (0-2), aseară a uimit datorită primului său gol în tricoul "verzilor", la 1-1 cu Montpellier.
Era minutul 31. Aflat la limita ofsaidului, ex-stelistul a "evadat" dintre fundaşii adverşi, ca un veritabil atacant, şi n-a iertat la centrarea trimisă din dreapta de Lemoine. El s-a înălţat dezinvolt, plasînd mingea cu capul din 8 metri lîngă bară, în stînga portarului Jourdren. "Românul a deschis scorul print-o lovitură imparabilă!", a indicat agenţia "Football365", adăugînd că "imediat, publicul s-a ridicat şi a început să cînte".
La un pas de "dublă"
"Generosul Bănel", cum îl caracterizase "Le Progres", se mişcase bine şi pînă la reuşită. Parcă pentru a-l susţine pe antrenorul Galtier, care spusese că "trebuie să ne exprimăm clar, să jucăm excelent, să cîştigăm", mijlocaşul român dăduse tonul încă din minutul 1. A fost stopat însă greu de Estrada. A centrat apoi periculos (24), dar a prins portarul. Concluzia la pauză: "Meci echilibrat, Nicoliţă a făcut diferenţa. Orice e posibil".
Bănel a repornit la fel de tare. Chiar putea face "dubla" (48), dar şutul său în diagonală "a fost respins cu vîrful degetelor de Jourdren". Imediat (49), pasa fostului stelist, ce "s-a ţinut bine pe picioare" ("L'Equipe"), n-a putut fi finalizată de Aubameyang din 3 metri.
Integralist, o premieră
Au apărut apoi problemele. La un corner, Monpellier, ocupanta locului secund, a egalat (Marveaux 58). Pentru ca la scurt timp (63) Nicoliţă să încaseze al doilea "galben" în Ligue 1 în urma unei "intervenţii periculoase" la Bedimo.
Şi-a încercat din nou norocul de la 35 de metri. Alt şut în diagonală, spre vinclu, prins de portar (77). După care, treptat, precum meciul, s-a stins. Finalul l-a găsit totuşi pe teren, o postură în premieră la St. Etienne.
"Nicoliţă a înscris în cel mai bun moment, cînd Montpellier controla jocul"
site oficial St. Etienne
Nico, alt gol decisiv
Daniel Niculae a recidivat la 15 zile după ce reuşise primul gol la Nancy. Atacantul român a decis triumful de ieri cu Brest (2-1), marcînd în minutul 87, printr-un şut în diagonală. A fost a doua reuşită în acest campionat, tot "Nico" semnînd şi succesul cu Nice (1-0), şi al 25-lea marcat în Ligue 1. Fostul rapidist nu a prins finalul în teren, fiind schimbat (90) tactic cu un fundaş.
Mutu, greu de unul singur
Mutu nu poate salva Cesena, învinsă ieri şi de Lecce (0-1). Reintrat după trei etape de suspendare şi mutat al doilea vîrf de noul antrenor Arrigoni, Adrian a jucat bine, dar n-a fost de ajuns. Trupa sa rămîne ultima, fără nici o victorie! Mutu a tras 7 şuturi la poartă, două cadrate, a centrat şi a bătut aproape toate fazele fixe. În prima repriză, a avut două ocazii: un voleu şi un şut, ambele execuţii (cu dreptul din afara careului) ocolind însă ţinta. După pauză, Benassi a scos miraculos (55) lovitura sa de cap din opt metri! Treptat însă a obosit, găsind tot mai rar culoare între baricadele oaspeţilor, care au apărat rezultatul în zece oameni. (Daniel Scorpie)
{{text}}