Fotbalistul a reuşit astfel să intre şi în istorie, cu primul gol din Liga 1 pe Arena Naţională.
"Am fi reuşit să cîştigăm cu mai multă maturitate. Dacă eram mai curajoşi şi nu îi lăsam să intre în joc atît de repede în a doua repriză, am fi scos mai mult. Din punctul nostru de vedere, la cum dorim să evoluăm şi cum ne antrenăm, astăzi nu am jucat bine", a declarat Vlad Munteanu la DigiSport.
Scăpat din marcaj, Munteanu a profitat de neatenţia defensivei steliste şi a deschis scorul cu un şut cu latul din 5 metri, în minutul 34 al partidei de pe Arena Naţională.
Este al cincilea gol marcat de ex-dinamovist, care mai are în palmares alte patru reuşite cu Steaua, în tricoul "cîinilor". Toate aceste patru goluri au fost marcate în anul 2002, în patru meciuri, două în Cupa României şi două în campionat.
Meciurile în care a înscris Munteanu în poarta Stelei
Cupă:
Dinamo - Steaua 3-1
Steaua - Dinamo 0-3
Campionat:
Steaua - Dinamo 1-1
Steaua - Dinamo 2-2
Steaua - Concordia 0-1 la pauză
Mijlocaşul a sărbătorit reuşita la fel cum a făcut-o şi în urmă cu 9 ani, în campionat, cum se poate observa din imaginile de mai jos!
Mijlocaşul Concordiei, Vlad Munteanu, 30 de ani, a înscris în această seară al cincilea gol în poarta formaţiei din Ghencea!
{{text}}