Box

Ce spun ziariştii » Fetecău: "Ucrainenii îi au pe fraţii Kliciko, noi îl avem pe Bute!"

Fetecău a transmis la radio ultimele 11 partide ale lui Bute

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Adrian Fetecău, comentatorul de box de la Radio România Actualităţi, crede că Bute nu va avea rival la supermijlocie şi că în curînd va creşte în categorie


Comentează box din 1993. Spune că s-a îndrăgostit de nobila artă după ce l-a văzut în ring pe Francisc Vaştag. "Am fost un norocos. După 2000, Leonard Doroftei, Adrian Diaconu, Lucian Bute şi JoJo Dan, boxerii noştri reprezentativi care au trecut la profesionism, mi-au oferit o şansă profesională extraordinară. Am putut comenta la Radio România Actualităţi meciurile lor de titlu mondial", spune Fetecău. "Multe din ele nefiind transmise la TV, m-am simţit cîteodată ca în anii 1950, cînd televiziunea era la început şi cînd se transmiteau vestitele dispute dintre Rocky Graziano şi Tony Zale".

- Adrian, tu ai văzut ultimele 11 meciuri ale lui Lucian, toate de cînd a devenit campion mondial. Cum l-ai caracteriza ca boxer?
- Ultimul meci, cel cu Glen Johnson, m-a convins o dată în plus că pot spune despre Lucian că e un boxer senzaţional. Meciul cu jamaicanul a fost la prima vedere unul nu foarte spectaculos, asta pentru neiniţiaţi, dar pot spune că Bute a făcut un meci "aproape perfect", aşa cum l-a catalogat şi antrenorul său, Stephane Larouche.

- Au fost şi acum voci care au spus că Johnson are 42 de ani, că e prea bătrîn, că vremea lui s-a dus.
- Cîrcotaşi sînt şi vor fi întotdeauna. Să-ţi spun ceva. Ştii cît suferă Lucian pentru asta? Se frămîntă foarte mult, e deranjat. Dar nu e corect. Glen Johnson e un nume mare al boxului. Are o dreaptă legendară cu care i-a pus jos pe Antonio Tarver sau Ray Jones jr. A fost desemnat în 2004 boxerul anului de Ring Magazin, Biblia boxului. Nu a fost pus niciodată jos, niciodată! Hopkins e campion mondial la 46 de ani, fraţii Kliciko au peste 40. Noi, românii, trebuie să ne mîndrim! Ucrainenii îi au pe Vladimir şi Vitali Kliciko, noi îl avem pe Lucian Bute.

Şi duşmanii îl laudă

- Cum a fost percepută victoria în Canada?
- Extraordinar. Şi duşmanii Interboxului au aplaudat-o în picioare. Uite, spre exemplu, Yvon Michel, cel care a plecat din Interbox şi care acum îl manageriază pe Jean Pascal. A spus că meciul lui Bute a fost cel mai bun al său din carieră. Ottis Grant, fostul campion mondial, antrenorul lui Andrade, a declarat că tactica aleasă de Bute a fost cea nimerită. "Dacă ar fi stat cu el la bătaie, nu avea şanse!"

- Faptul că Lucian e un boxer precaut, care nu stă la bătaie, care nu riscă, e un impediment în planul spectacolului?
- Şti cum e cu spectacolul ăsta? E cerut de public, mulţimea vrea meciuri de genul Arturo Gatti-Miky Ward. Dar oamenii nu ştiu că cei doi stăteau după un astfel de meci internaţi prin spitale. Ward acum e un bîlbîit şi tremură tot, iar Gatti s-a dus, săracul! Bute pregăteşte un meci ca să cîştige, chiar dacă spectacolul are de suferit. Şi eu cred că oricine gîndeşte ar alege o astfel de strategie.

- Are şanse să ajungă să boxeze în America, la Madison Square Garden, spre exemplu?
- Eu zic că da, dar nu am speranţe că se va întîmpla prea curînd. Îţi explic şi de ce. Bute se vinde foarte bine în Canada, atît la Montreal, cît şi la Quebec. Eu am fost la meciuri, e isterie generală. La Quebec se construieşte un nou stadion de vreo 30.000 de locuri şi canadienii vor să-l inaugureze cu un meci al lui Bute. Totul e legat de bani. Dacă în America se fac bani, Bute merge acolo.

Un meci cu Jean Pascal

- În aceste condiţii, pe cine vezi viitorul adversar?
- Eu sînt convins că va mai bate doi-trei la supermijlocie. Poate pe Carl Froch, pe Kessler. Rămîne de văzut dacă se înţeleg la bani pentru că ştiu sigur că Kelly Pavlik şi Mikkel Kessler au refuzat să boxeze cu Lucian, deşi au primit aproape un milion şi jumătate de dolari bursă. Eu cred că le e şi frică. Cer prea mulţi bani, să nu li se poată da, şi apoi spun că Bute îi refuză. Dar el a declarat întotdeauna că se bate cu oricine.

- Şi în aceste condiţii, ce e de făcut?
- Cred că Bute va trece la semigrea. Acolo îl aşteaptă Jean Pascal, Chad Dawson. Un meci cu Jean Pascal cred că ar umple stadionul Olimpic din Montreal. E o rivalitate senzaţională. Pascal e şi el cu gura mare, are şi el fanii lui. Ar fi, aşa, ca o dispută Mayweather-Pacquiao.

- Cum a petrecut Bute după meci?
- A stat la masă cu toată lumea, s-a pozat cu fanii. A băut un pahar de vin roşu şi a stat cu gheaţă pe mîna stîngă. Îmi spunea că are Johnson un cap foarte tare, că aşa s-a şi lovit, în capul jamaicanului. La 3 dimineaţa, ora Candei, a plecat la somn că în ziua următoare la ora 11:00 avea conferinţă de presă. Apoi, în ziua următoare, şi-a invitat toţi prietenii la un grătar la vila lui din Laval.

- Dă un top al primilor trei pugilişti întîlniţi de Bute.
- Primul e, indiscutabil, Glen Johnson, al doilea l-aş pune pe Andrade. Pentru al treilea loc, stai să mă gîndesc, eu îl văd pe Sakio Bika.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.