Box

Bute îl vrea pe Froch, în defavoarea lui Ward

Carl Froch

Articol de Mihaela Simion  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Lucian Bute se gîndeşte deja la meciul pentru unificarea centurilor după succesul convingător cu Johnson


La două zile după ce şi-a apărat pentru a noua oară titlul mondial IBF la categoria supermijlocie, Lucian Bute vorbeşte despre viitorul adversar şi despre planurile pe care le are pentru cariera sa. Hotărît să urce în ring pentru unificarea centurilor, pugilistul român aşteaptă cu nerăbdare finala SuperSix dintre Carl Froch (foto) şi Andre Ward, din 17 decembrie, pentru a afla următorul posibil adversar.

Deşi mizează pe o victorie a americanului, Lucian Bute îşi doreşte să cîştige cel supranumit "Cobra". "Vor fi trei centuri în joc. Eu vreau să boxez cu cîştigătorul SuperSix, care cred că va fi Andre Ward. Dacă el refuză, cu siguranţă îl vom alege pe Froch. M-a atacat de atîtea ori, mi-aş dori să închei conturile cu el", a afirmat Lucian Bute.

Negocieri dure
Chiar dacă finala SuperSix încă nu s-a desfăşurat, discuţiile cu privire la posibilul meci de unificare deja au început. Jean Bedard, preşedintele Interbox, a mărturisit că se aşteaptă la o lungă serie de negocieri pînă se va ajunge la o decizie finală. "Cu Froch ar fi mai uşor, mai ales din punctul de vedere al locaţiei. Ar putea chiar să ne invite în Anglia, în faţa unei mulţimi care să-l susţină necondiţionat. Ward nu cred că vrea să se bată la Quebec, ar cere foarte mulţi bani. Oricum, SUA este principalul nostru obiectiv, rămîne de văzut ce se va întîmpla", a declarat Bedard.

Din nou Andrade?
Pe 17 decembrie, Librado Andrade boxează în Mexic pentru titlul IBF Eliminator cu Don George, un american de 27 de ani care se află pe locul 21 mondial la categoria supermijlocie. Cîştigătorul acestei confruntări va deveni challenger obligatoriu pentru deţinătorul centurii mondiale IBF, Lucian Bute. Dacă Librado Andrade iese învingător, mexicanul ar urma să urce în ring pentru a treia oară în faţa pugilistului român. Bute s-a mai bătut de două ori cu Andrade, în octombrie 2008 şi în noiembrie 2009.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.