Sportivii învinşi de Bute în cariera sa la profesionişti, singurul cu care s-a întîlnit de două ori fiind Andrade, au provenit din mai toate colţurile lumii. Victoria cu jamaicanul Johnson l-a încoronat pe Bute rege şi al Caraibelor, la categoria sa
Boxerii asiatici sînt singurii care au scăpat pînă acum de pumnii românului, însă e vorba de o parte a lumii slab reprezentată la nivelul înalt al boxului profesionist, asta la categoriile mari. Privind harta lui, mai rămîne doar Antarctica, în caz că eschimoşii vor propune sportivi! :)
Călăul yankeilor
Aproape jumătate dintre adversarii lui Lucian au fost americani: 12 boxeri, pe durata a 8 ani, potenţează palmaresul românului. Interesant e şi faptul că în faţa sportivilor din SUA au fost repurtate victorii exclusiv prin knock-out. Podiumul e completat de Columbia şi Canada, cu cîte trei reprezentanţi în tabloul victimelor lui Bute.
Îi rezistă, în medie, jumătate de meci!
Exceptînd primele 9 înfruntări la profesionişti, celelalte 23 de bătălii cîştigate de Bute au fost, toate, disputate în formatul a 12 runde. Valoarea lui Bute se reflectă şi din numărul de runde pe care reuşesc, în medie, adversarii să le termine în picioare în faţa românului: doar 7, adică puţin peste o jumătate de meci!
ŢĂRI ADVERSARI
EUROPA
Franţa - 1
Marea Britanie - 1
Rusia - 1
Danemarca -1
AMERICA DE SUD
Columbia - 3
AMERICA DE NORD ŞI CENTRALĂ
Mexic - 1
Canada - 3
SUA - 12
Jamaica - 1
AUSTRALIA
Australia - 1
AFRICA
Ghana - 1
Africa de Sud - 2
Egipt - 1
{{text}}