Marius Şumudică a avut timp să se acomodeze cu lotul de jucători de la FC Braşov şi a tras deja primele concluzii. Într-o conferinţă de presă organizată astăzi, fostul antrenor al Astrei a aruncat săgeţi înspre Isăilă.
Şumi a declarat că jucătorii nu au făcut pregătire fizică, iar unii dintre fotbalişti sînt supraponderali.
"Am aflat după ce am venit la Braşov, că această echipă nu a făcut pregătire fizică în această vară, unii jucători au venit pe parcurs şi e normal să nu facă faţă cerinţelor în acest moment. De asemenea, i-am urcat pe cîntar, şi am avut surprize neplăcute, pentru că, mulţi dintre ei au probleme cu greutatea, ceea ce este inadmisibil la o echipa de Liga I.", a declarat Şumudică.
Noul antrenor al braşovenilor a mai declarat că nu intenţionează să plece prea curînd de la clubul de sub Tîmpa şi îşi doreşte să facă treabă bună la Braşov.
"Eu nu am venit la Brasov în plimbare, nu am venit sa stau doua-trei luni si apoi sa plec. Nu ma plimb de la unii la altii. La Rapid am stat 29 de etape, ceea ce nu a mai reusit nici un alt antrenor în afara de Razvan Lucescu, iar la Astra stie toata lumea ce s-a întâmplat. Am de gând sa stau si sa fac treaba aici", a mentionat Şumudică.
Marius Şumudică despre...
Dinu Gheorghe: "Îl apreciez pe Dinu Gheorghe, este unul dintre cei mai buni preşedinti din ţară, dar nu eu decid dacă el vine la Braşov. Treaba mea este să antrenez, sînt alţi oameni care decid în aceste privinţe"
Sburlea: "Mie mi-a placut acest fotbalist pe care îl consider unul dintre cei mai buni atacanţi de la noi din ţară. Este genul de jucător pe care mi l-as dori peste tot unde aş antrena, dar nu depinde de mine ca el să ajungă la FC Braşov. Cred că el ar vrea să vină, pentru că este o echipă la care a mai jucat. Oricum, nu se pune problema unui schimb de jucători Cristescu - Sburlea, cum am mai auzit."
Lista neagră de la FC Braşov: "Am văzut şi eu că deja au apărut liste prin presă, dar ţin să precizez că nu este nimic adevărat. Eu le-am spus jucătorilor că au timp pînă la iarnă să demonstreze că merită să facă parte din lotul acestei echipe. Ar fi şi absurd să mă apuc acum la cîteva zile după ce am venit să dau verdicte."
Şumudică a debutat cu stîngul sub Tîmpa şi a pierdut primul meci la la cîrma Braşovului, fiind învins cu 2-1 în deplasare de Voinţa Sibiu.
Sursa: Mediafax
{{text}}