Şefii campioanei Spaniei au decis să instaleze în "Camp Nou" 20.000 de urne funerare rezervate doar fanilor "blaugrana" decedaţi. "Odihnească în pace în Camp Nou, la puţini metri de gazonul sanctuarului blaugrana", aşa şi-a început cotidianul local "Sport" materialul despre ideea oficialilor catalani.
De proiect se ocupă Giem Sports, firmă specializată în gestionarea integrală a spaţiilor memoriale în entităţi sportive, ce "va amenaja într-o zonă specială a stadionului moderne şi emoţionante locaşuri fotoceramice în care se va plasa cenuşa celor dispăruţi".
Iniţiativa nu este, totuşi, nouă. Aidoma au procedat alte două cluburi spaniole, Atletico Madrid şi Espanol Barcelona. Contra cost. De pildă, gruparea din Capitală a instalat în "Vicente Calderon" 4.210 de urne funerare, cu preţuri între 1.500 şi 4.000 de euro fiecare. În Spania, circa 43 la sută dintre persoanele decedate sînt incinerate.
{{text}}