De la 6,20 şi trei căzături la bîrnă pe cînd avea opt ani pînă la nota maximă la Montréal, (VIDEO Vezi mai jos exerciţiile de la bîrnă, paralele şi sol) cinci titluri olimpice în total, 9 europene şi două mondiale, aşa s-a văzut gimnastica pentru cea mai bună sportivă a ei din istorie
1. SIBIU, 25 IUNIE 1970. CAMPIONATUL REPUBLICAN DE JUNIOARE MICITrei căzături Primul concurs important al Nadiei a fost campionatul republican de junioare mici, categoria a IV-a. Sibiu, 25 iunie 1970. Avea doar 8 ani şi jumătate. Echipa Oraşul Gheorghe Gheorghiu Dej, cum se numea pe atunci Oneştiul, lupta pentru locul 1 cu Oradea. Bela Karolyi a desemnat-o pe Nadia să efectueze ultimul exerciţiu, la bîrnă. Copleşita de emoţii, fetiţa cu codiţe avea să cadă de trei ori de pe "puntea suspinelor", fiind notată cu 6,20!
"Pe banca «oneştencelor» , Viorica plînge. Nadia e încruntată. Dar nu plînge. Se uită cu coada ochiului spre Bela Karolyi", descria momentul Ioan Chirilă în cartea sa Nadia. "Nu i se pare că e supărat. Liliana vrea să-i mîngîie codiţele. Dar Nadia se ridică în picioare. Vrea să scape. Acum aşteaptă nota. Şi nota e anunţată: «6,20!». Nadia îl caută din nou pe Karolyi. Acum îi este frică de privirea lui. Dar, surpriză, Karolyi rîde. E foarte vesel. Mai mult! Ridică braţele sus, ca boxerii care salută publicul. E primul om din sală care ştie că echipa lui a cîştigat titlul de campioană republicană. De ce e primul? Pentru că a calculat totul. Şi-a dat seama că a fost la un pas de înfrîngere. Dacă Nadia ar fi primit doar 6,00 la bîrnă, pe primul loc ar fi urcat Oradea, adică unul dintre «oraşele cu traditie»".
Clasament: 1. ŞS Oraşul Gh. Gheorghiu Dej, 176,35 puncte; 2. ŞS Oradea, 176,25 puncte.
"Comăneci Nadia! Ai căzut la bîrnă. Nu e ceva cu totul deosebit. A căzut şi Vera Ceaslavska. Dar tu ai căzut de trei ori în zece secunde. Şi asta nu admit. De vină e neglijenţa. Nu graba. Repet, neglijenţa. Ne-gli-jen-ţa! E ultima dată cînd se mai poate întîmpla aşa ceva"
Bela Karolyi, în cartea Nadia
2. CUPA PRIETENIEI, SOFIA, 22-23 IULIE 1972
Doi bani de aur
Cel mai puternic concurs internaţional de la începutul carierei Nadiei. Media de vîrstă a concurentelor este aproape de 15 ani, iar Comăneci nu împlinise încă 11. "Grădiniţa de copii" a lui Karolyi ocupa locul 4 la echipe, devansînd formaţia R.D. Germane cu 6 zecimi. "Nadia continuă să se joace cu mine, ca pisica cu şoarecele. A mers foarte bine la paralele şi la bîrnă. A binevoit, chiar, să nu cadă. Dar iarăşi ca să mă necăjească, desigur, pentru vacanţa pierdută, a căzut la sol, în funduleţ, ca un copil răsfăţat. Şi ce frumos a mers pînă la final!", a rememorat Karolyi în cartea Nadia. Bilanţul Nadiei: două medalii de aur. La paralele - 18,75. La bîrna - 18,60.
"Eu cred, nene Ghiţă, că peste patru ani Nadia poate să-ţi mai aducă doi bani de aur, mai grei, mai strălucitori şi cel puţin la fel de norocoşi. Fetiţa asta a dumneavostră e făcută să zboare, sus de tot. La Montreal o să aibă 14 ani şi jumătate"
Bela Karolyi către tatal Nadiei, în cartea Nadia
3. CE 1975, SKIEN, NORVEGIA, 3 MAI 1975
Prima campioană europeană din România
Primul Campionat European pentru Nadia. "Londra, cu Turneul Campioanelor, a fost un mijloc. Skien-ul e un SCOP. Pentru că Montrealul e doar un vis", descria nea Vanea momentul în cartea Nadia. "Totul e obişnuit. Nu cred că e o mare deosebire între concursuri. Antrenorul nostru ne-a spus de multe ori: între un concurs judeţean şi Jocurile Olimpice nu trebuie să existe nici o diferenţă. Iar la Skien n-au fost nici măcar Jocurile Olimpice", explica Nadia primul său mare triumf, încununat cu patru medalii de aur: individual compus, sărituri, paralele, bîrnă. Plus un argint la sol. "Pentru prima oară, titlul de campioană a Europei a revenit unei gimnaste române, iar Comăneci este prima cîştigătoare în vîrstă de numai 13 ani şi jumătate", scria "Sovieţki sport".
"Cînd am văzut-o pe mama ieri la aeroport mi-am dat seama că realizasem o mare performanţă. Mama n-ar fi venit de acasă pentru ceva obişnuit. Că are destule pe cap"
Nadia Comăneci, în cartea Nadia
4. JO 1976, MONTREAL, CANADA, IULIE 1976
Cînd Nadia a fost perfectă
Orice a fost înainte, orice avea să urmeze, Nadia va fi pe veci legată de Olimpiada canadiană. E concursul care îi defineşte nu doar cariera, ci şi viaţa. Fără Montréal şi ceea ce s-a întîmplat acolo, mai mult ca sigur că nu ar fi existat avalanşa de superlative la adresa tinerei gimnaste române. Numai că Montréalul nu putea lipsi, iar Nadia a meritat cu dobîndă toate cuvintele frumoase care i-au descris performanţa. La JO din 1976, ea a redefinit termenii din gimnastică, introducînd noţiunea de perfecţiune. Şapte note maxime a primit Nadia în Canada, începînd cu exerciţiul impus de la paralele. Tabela a arătat atunci 1.00, aşa fusese proiectată, nimeni nu credea că se vor acorda calificative maxime la Olimpiadă, şi totuşi aşa a fost. Românca a devenit campioană olimpică absolută, a mai cîştigat titlul olimpic la paralele şi bîrnă plus argint cu echipa şi bronz la sol.
Apoi, s-a transformat în simbolul perfecţiunii. A confiscat coperţile revistelor şi primele pagini ale ziarelor din toată lumea. Nu mai era doar o sportivă care cucereşte medalii de aur la Jocurile Olimpice, aşa ceva se mai văzuse. Nadia devenise un fenomen ce traversa graniţele cu viteza fulgerului. Un bun universal. Un reper imposibil de ignorat în viitor. Zîna de la Montréal. Zeiţa.
5. CE 1977, PRAGA, REP. CEHOSLOVACĂ
Retragere din concurs
Toată lumea se întreba ce va fi pentru Nadia după Montréal. Cum va arăta, cum va concura, va putea să fie din nou cea mai bună? Răspunsul parţial la aceste întrebări a venit la Campionatele Europene găzduite de Praga la un an după Jocurile Olimpice. Aproape deloc schimbată, cu evoluţii frumoase, dar fără note de 10, Comăneci a reuşit să-şi păstreze titlul european la individual compus, cucerit în 1975, înaintea Elenei Muhina şi a lui Nelli Kim. A făcut-o însă sub privirile exigente ale arbitrelor, care-i pregătiseră o surpriză urîtă pentru finalele pe aparate.
Acestea au început cu săriturile, unde Nadia a reuşit cel mai bun punctaj. O contestaţie depusă de delegaţia sovietică a fost însă aprobată şi, la momentul festivităţii de premiere, şoc! Crainicul sălii a anunţat-o pe Nelli Kim drept cîştigătoare a medaliei de aur, românca fiind retrogradată la argint. Viziunea ostilă a arbitrelor a continuat şi la paralele, unde totuşi Nadia a cîştigat titlul, dar la egalitate cu Elena Muhina. Imediat a venit ordinul din ţară, de la cel mai înalt nivel, şi gimnastele române au fost retrase din concurs.
"Ce puteam face, oare? M-am întrecut la Europene, de fapt, cu cele mai bune gimnaste ale lumii şi le-am învins. N-am putut să mă lupt însă cu arbitrele"
Nadia Comăneci în almanahul Sportul din 1978
6. CM 1978, STRASBOURG, FRANŢA
Anul transformării
Primul Campionat Mondial din cariera Nadiei Comăneci. Ea a apărut la Strasbourg, în faţa lumii întregi, cu o alură extrem de diferită de cea a fetiţei de la Montréal. Cu 10 centimetri mai înaltă şi kilograme bune în plus, zeiţa fragilă din 1976 se apropia tot mai mult acum de imaginea unei femei. Avea aproape 17 ani, trecuse prin tot felul de evenimente (schimbarea antrenorilor, o scurtă spitalizare, revenirea la Deva şi la soţii Karolyi) şi presiunea pe umerii ei era uriaşă. Atunci lumea a văzut o Nadia umană, care a şi ratat, căzînd la sol şi terminînd pe locul 4 la individual compus. Chiar şi aşa, a cîştigat aurul în finala de la bîrnă şi argintul la sărituri şi cu echipa. Era primul titlu al lumii pentru gimnastica feminină românească.
7. CE 1979, COPENHAGA, DANEMARCA
Cel mai mare comeback din istorie
La Europenele de la Copenhaga Nadia s-a reinventat. Cu silueta recuperată, poate chiar puţin prea slabă, dar graţioasă şi elegantă ca întotdeauna. Plusul de maturitate s-a văzut: românca a cîştigat pentru a treia oară consecutiv titlul continental la individual compus, performanţă pe care avea s-o mai izbutească doar Svetlana Horkina 23 de ani mai tîrziu. Hîrtia păstrează cifrele, iar cifrele descriu dominarea, diferenţa faţă de adversare. Nadia - 39,45 puncte, ocupanta locului al 2-lea, tot o româncă, Emilia Eberle, 38,85 p. Pentru prima dată, medaliile de aur pe aparate nu vin pentru Comăneci la aparatele tradiţionale, ci la sărituri şi sol. Un bronz la bîrnă şi locul 4 la paralele completează o evoluţie ireproşabilă.
8. CM 1979, FORT WORTH, SUA
Ghinion maxim
Singurul titlu la individual care îi lipsea Nadiei din palmares era cel mondial. Şi aşa avea să rămînă, un gol pe care, pînă la urmă, restul performanţelor urma să-l înghită. În 1979 însă, părea că e marea ocazie pentru româncă, mai ales după ce mersese atît de bine la Europene. CM de la Fort Worth, din decembrie, au arătat din nou o Nadia extrem de subţire, aproape fragilă, dar hotărîtă. După impuse, ea conducea în clasament, însă atunci s-a petrecut nenorocirea. O tăietură de la cataramă, la încheietura mîinii stîngi, s-a infectat şi a fost nevoie de spitalizare. Concursul individual era compromis.
Împotriva recomandărilor medicilor, Nadia a părăsit spitalul şi s-a prezentat la competiţie pe echipe. A făcut un singur exerciţiu, la bîrnă, aproape perfect, apreciat cu 9,95. A fost nota care a asigurat României titlul mondial. Primul din istorie şi din care Nadia nu putea lipsi. Chiar şi accidentată.
9. JO 1980, MOSCOVA, URSS
27 de minute de nervi
A doua Olimpiadă din cariera Nadiei. O Nadie diferită de cea din 1976. Portretul fetiţei cu coadă de cal a rămas înrămat, pe perete, acum lumea vedea o tînără zveltă, cu părul tuns à la Mireille Mathieu. Era deţinătoarea titlului absolut, pe care a fost la un pas să şi-l apere. Dacă nu ar fi existat un episod unic în istoria arbitrajului. Nadia a intrat în competiţia decisivă pentru podium cu handicapul unei căzături la paralele din concursul pe echipe. Trebuia să refacă diferenţa faţă de adversare şi, pînă la urmă, totul avea să se decidă la ultimul aparat. Bîrna. Nadia avea nevoie de 9,95 pentru a o depăşi pe Elena Davîdova. Uimitor, exerciţiul a conţinut o singură uşoară ezitare. Totuşi, după 27 de minute de tensionată aşteptare, arbitrii i-au acordat 9,85, trimiţînd-o pe locul 2, la egalitate cu Maxi Gnauck. Românca s-a revanşat pe aparate, unde a cîştigat aurul la bîrnă şi sol.
Amărăciunea a rămas însă.
"Sînt extrem de bucuroasă că am obţinut două medalii de aur în cel mai greu concurs al vieţii mele"
Nadia Comăneci în cartea "Olimpiada '80"
10. JMU 1981, BUCUREŞTI, ROMÂNIA
Ultimul spectacol
Nadia şi-a încheiat cariera o dată cu Universiada de la Bucureşti. Avea aproape 20 de ani, dintre care 16 petrecuţi în lumea gimnasticii. Ştia că va veni momentul în care trebuie pus un punct. Şi, în cele din urmă, lucrurile s-au potrivit frumos, ultimul concurs să fie acasă, în faţa publicului propriu, care nu avusese ocazia de a o vedea pe Nadia într-o competiţie importantă. Ultimul concurs, ultimele medalii, toate de aur, cinci la număr: cu echipa, la individual, sărituri, paralele şi sol. Atunci, campioana nu ştia că se află la capăt de drum. Retragerea oficială a avut loc abia în 1984, cu o festivitate în cadrul căreia a primit şi Colanul de Aur din partea preşedintelui de atunci al CIO, Juan Antonio Samaranch.
{{text}}