Pentru profesorul Braşoveanu, destinul în sport al Nadiei Comăneci e strîns legat de numele lui Marcel Duncan, omul care a adus-o prima oară în sala de gimnastică şi a pregătit-o pe vremea cînd oneşteanca avea doar 7 ani
În sala Nadia Comăneci, profesorul Braşoveanu ne aşteaptă privind mozaicul uriaş care o înfăţişează pe gimnastă, alături de Dan Grecu. "Un sculptor a stat doi ani în Maramureş, alegînd piatră cu piatră pentru această lucrare. Apoi, alţi doi ani s-a chinuit să le aşeze, să le lipească. De 30 de ani nu a căzut nici măcar o fărîmă! Poate e un semn că adevăratele valori nu se ştirbesc". Profesorul îşi aminteşe numele artistului: "Berdilă, poate nu vă spune nimic, dar sînt multe nume legate de Nadia care sînt puţin cunoscute!"
"Pînă la Bela, Nadia avea 4 ani de gimnastică"
- Domnule profesor, cînd s-a născut gimnasta Nadia?
- Cred că dintotdeauna! (rîde) Mă refer la talent. A fost descoperită la vîrsta de 7 ani, în 1968. Puţini ştiu că bazele drumului ei nu se leagă de Bela Karoly. Altcineva a descoperit-o şi a format-o: Marcel Duncan.
- Care e povestea adevărată?
- Duncan mergea prin şcoli şi selecta copii pentru gimnastică: alegea fetele mai dezgheţate, construite într-un anume fel şi mai frumuşele. Liceul sportiv s-a înfiinţat în 1969, Duncan o pregătea de un an pe Nadia, ea a intrat direct în clasa a II-a la noi.
- Aşadar, abia de atunci începe etapa Bela Karoly...
- Nicidecum! Nadia a rămas pe mîinile lui Duncan pînă în toamna lui '70, după care a fost pregătită, pînă în clasa a IV-a, de cuplul de profesori Valeriu Munteanu-Marta Karoly. Bela apare în poveste abia în 1972, an în care am devenit eu director al Liceului!
Duncan, omul providenţial
- Descoperitorul Nadiei e un personaj puţin cunoscut publicului...
- Duncan poposeşte la Oneşti spre sfîrşitul anului 1964: venea din Bucureşti şi era un tip formidabil, atît ca profesor, cît şi ca organizator. Pînă în 1967, cînd s-a construit actuala sală de gimnastică, noi lucram într-o sală de 9mX18m, aşa strîmtă că alergările începeau din toaletă! Duncan a fost decisiv în apariţia Asociaţiei Sportive Flacăra, prin el s-a născut noua sală şi, aş spune, multe din performanţele gimnastelor!
- A simţit Duncan că Nadia e un sportiv ieşit din comun?
- Pînă la un punct, avea stofă şi talent. Apoi, tenacitatea nativă şi munca au propulsat-o. Ţin minte că avea, împreună cu colegele, o fantă într-un zid, unde ascundeau bucăţi de ciocolată foarte mici: a făcut sacrificii enorme, greutatea îi era controlată! De prin 1969 profesorii vorbeau că se aşteaptă la multe din partea Nadiei. Bine, poate că nici noi nu visam la atît de mult! Am conştientizat abia după titlul european de la Skien!
Karoly: "Vreau grupa Nadiei, chiar fără plată!"
- Cît a contat Karoly şi cît Duncan în ascensiunea Nadiei?
- Trebuie să admitem: Bela era un altfel de om, dur, care citea enorm, se perfecţiona zilnic, dar era tot un as! Cert e că Duncan a deschis o uşă pe care puţini ar fi ghicit-o, iar Karoly a cunoscut gloria, alături de Nadia, pe acest culoar.
- De ce nu a rămas Duncan alături de Nadia pînă la sfîrşit?
- El activa la Oneşti cu o derogare temporară, pentru că nu avea studii superioare, ăsta a fost marele lui ghinion. De aceea a fost nevoit să plece de aici şi a ajuns la Galaţi, unde a avut alte rezultate remarcabile. Cînd a ajuns la Oneşti, Karoly a intrat în conflict cu mulţi profesori, aşa că pentru o vreme ne-a părăsit. Dar şi el a simţit că Nadia are un potenţial fantastic! În 1971, cu un an înainte să devină eleva lui, am asistat la o discuţie în cabinetul directorului de atunci al Liceului, Simionescu. Bela a anunţat ferm: "Vreau grupa Nadiei, chiar şi fără să fiu plătit, vreau să o pregătesc eu!".
Lanţuri pe bîrnă şi paralele
Exigenţa lui Bela Karoly se manifesta nu doar în sala de gimnastică, existînd numeroase poveşti despre "ciudăţeniile" lui în relaţiile cu colegii profesori. "În acest sport, atributele lui Bela, duritatea şi perseverenţa spre perfect, sînt indispensabile. Nu schiţa nici un gest cînd fetele se pregăteau cu palmele însîngerate sau căpătau vînătăi", povesteşte Braşoveanu. Un episod inedit a avut loc după CE de la Skien, în 1975: "Pentru medaliile Nadiei, am fost recompensaţi de la Bucureşti cu o husă nouă pentru bîrnă şi două paralele. A doua zi după ce le-am primit, am intrat în sală şi am rămas blocaţi: Bela le montase, dar legase cu lanţuri paralelele şi bîrna!"
{{text}}