Furioşi în perspectiva iminentei ratări a Euro, ziariştii şi suporterii îşi reglează conturile cu selecţionerul Guus Hiddink şi cu unii dintre jucători: ”Nu mai au ce căuta la naţională!”
Umilinţa suferită în prima manşă a barajului cu Croaţia (0-3) a declanşat în Turcia un nou cutremur. Viitorii adversari ai "tricolorilor" în preliminariile Mondialului 2014 nu-şi mai fac gînduri de Euro: "E aproape imposibil să întorci un asemenea rezultat la Zagreb". Iar presa şi suporterii cer schimbări radicale la "naţională" înaintea startului calificărilor la CM 2014, unde ne vor fi adversari.
Hiddink va fi demis
Primul vizat e selecţionerul Guus Hiddink. "Sîntem terminaţi, iar Hiddink de asemenea", a anunţat cotidianul Milliyet, care scrie că olandezul, deşi se prevalează de faptul că are contract pînă-n august, va fi pus pe liber fără compensaţii imediat după fluierul final al returului cu croaţii.
Hurryiet, un alt ziar de mare tiraj care apare la Istanbul, susţine că "Hiddink nu mai are pentru ce sta. De aproape doi ani, de cînd e bancă, n-a adus nimic nou în jocul reprezentativei, dar a luat 8 milioane de euro degeaba".
Pe aceeaşi linie se înscrie şi fostul internaţional Sergen Yalcin: "Era Hiddink e la final. Am afirmat mereu că el a venit aici doar ca să-i treacă timpul".
Acuzaţi de noncombat
Nici jucătorii n-au fost menajaţi. În timpul meciului, fanii i-au huiduit şi-au cerut îndepărtarea unora de la "naţională", ceea ce l-a scos din sărite pe portarul Volkan Demirel, care le-a replicat nervos. Hurriyet, la rîndu-i, a mers pînă acolo încît a afirmat că "au fost cîţiva care au căutat cu lumînarea cartonaşul galben pentru a nu juca în returul din Croaţia". Este vorba despre senatorii de drept Arda Turan, Sabri Sarioglu, căpitanul Emre Belozoglu şi Hakan Balta, toţi suspendaţi pentru manşa secundă.
0 şuturi pe poartă au expediat turcii vineri seară, în prima manşă a barajului cu Croaţia. Adversarii au avut nouă
3,7 milioane de euro e cuantumul primelor promise de federaţie elevilor lui Hiddink în caz de calificare
"Calificarea s-a decis, practic, în minutul 2, cînd am primit întîiul gol. Croaţii sînt jucători foarte experimentaţi, evoluează în ligile mari ale Europei"
Guus Hiddink, selecţioner Turcia
"În retur voi face multe schimbării. Noii jucători vor evolua pentru onoarea echipei, dar şi pentru a se face remarcaţi"
Guus Hiddink, selecţioner Turcia
"Adio, Europa! Visul de a merge la Euro depinde acum de-un miracol"
Sabah, cotidian turc
"Ai noştri ne-au produs un şoc prin neputinţa arătată în faţa croaţilor dornici să-şi ia revanşa după eliminarea din sferturile Euro 2008"
Milliyet, cotidian turc
"Croaţia ne-a dat o palmă şi-a plecat. O astfel de înfrîngere e inevitabilă în faţa unei echipe atît de puternice atunci cînd n-ai o strategie. Performanţa noastră e de-a dreptul comică"
Sergen Yalcin, fost internaţional
Vine Ertugrul Saglam?
Convinşi că pe Hiddink nu-l mai prinde startul preliminariilor CM 2014 la Istanbul, ziariştii turci fac speculaţii în privinţa succesorului. Numele cel mai vehiculat e al antrenorului Bursei, Ertugrul Saglam. "El poate aduce un suflu nou la echipa reprezentativă", consideră cotidianul Hurriyet. Fost şi la Beşiktaş, Saglam, 41 de ani, a cîştigat campionatul cu Bursaspor în sezonul 2009-2010.
Cei mai mulţi spectatori
Turcia - Croaţia a avut cei mai mulţi spectatori dintre toate meciurile de baraj disputate vineri seară: 55.000. Dar Turk-Telekom-Arena a fost şi prima care s-a golit cînd fanii şi-au dat seama că favoriţii nu mai au nici o şansă. "Cu zece minute înaintea fluierului final nu mai era nimeni în tribune", a remarcat Gazzetta dello Sport. La Bosnia - Portugalia au fost 15.000 de spectatori, Estonia - Irlanda s-a jucat cu 10.000 de fani în tribună, iar la Cehia - Muntenegru au asistat 14.560 de spectatori.
{{text}}